Fiind băiet site-uri cutreieram…La marxiști și comuniști, bunăoară, am dat de Mihai Eminescu…La naționaliști – tot Eminescu sta în capul mesei… Cei de stânga împrumută din Eminescu doar Împărat și Proletar; cei de dreapta – exclusiv propoziția cu punctum; creștinii – Dumnezeu și Om; ateii – eu nu cred nici în Iehova. Ce mai, Eminescu și eminescianismul sunt un fel de Marx și Marxismul, Hristos și Creștinismul al tranziției! Fiecare îl citează cum îl taie capul. Și poate fi aplicat la orice: genetică, tractoare, energie atomică, postmodernism.
p.s. Biletul nu este despre contradicțiile lui Eminescu care a fost așa, un om firesc, cu îndoieli și amăgiri. Ci despre ne-cititorii lui, care umblă cu rigla pe la moaștele poetului ca să-l adapteze la gândirea lor obtuză, inflexibilă și unilaterală.
Si totusi, dupa metafore si poezie, banuim ca omul a zis si niscaiva chestii “negru pe alb”, nu?
Sunt bucuroasă că-i pomenit, chiar și așa după gustul și puterea fiecăruia de a gusta poezia, filosofia și jurnalismul de opinie. Aș fi fost supărată să se citeze doar între ei trepădușii poetaștrii de azi.
Cât despre ‘problema’ cu intensitatea autocritică, simțul măsurii, bun gust și dreptul de a ne exprima oricare despre orice poftim – suportând consecințele – mi se pare așa:
Dacă ar fi să alegi între a nu face dragoste niciodată cu un înger de fată, Miss Univers, icoana frumuseții, feminității și-a spiritualității înalte și a face sex aproape zilnic cu nevasta, așa cum e ea, ce ai alege? 🙂