Le Retour de Martin Guerre (1982). Cred că e destul de tulburător să prinzi ideea că zisa identitate personală ar fi de fapt un joc social, o ”zestre” păstrată la alții, că numele e și el o convenție pliată pe înțelegeri inter-personale, că înaintea invenției populației și a eforturilor de sistematizare ce i-au oferit acesteia un număr, chip dar și instrumente de identificare – hârtii și spațiu rezervat în registre (ironia identității e că se constituie întâi ca rezultat al identificării din partea unui centru/nod/rizom de putere, apoi ca proiect personal, rebeliune cu voie de la primărie, adică) oamenii erau mai liberi în jocul de alegere/manipulare a identităților ”personale” până în punctul în care puteau înghesui, pe durata unei existențe biologice, 3-4 vieți sociale diferite… Chiar, ce făceau oamenii înaintea buletinelor de identitate? Cum se re-cunoșteau? Care erau instanțele de recunoaștere ale identității personale? Cum se constituia jocul mobil de cuvinte, relații economice și politice, sentimente ce definea ”identitatea”?
…Vremurile de azi nu-s interesante. Avem pașapoarte, biografii oficiale, pașaportizați adică, cum zicea un prieten. Orice gură cască poate cere de la bancă istoria mea bancară, sau scoate de pe torrente un disc cu informația mea personală, fiscală și cine dracul știe ce mai are statul stocat acolo…
Filmul e mai mult lung decât plictisitor, dar mai puțin interesant decât captivant. Răbdarea merită.
Asta e – sau alegi siguranta sau… Cit mai tare “pasaportizat” esti cu atit esti mai IN tehnologie, respectiv, esti mai eficient, mai corelatat trendurilor si poti conta pe un mai mare “succes” social.
Nu am privit fimul, dar cele care le-ai schitat sunt destule pentru o reflectie interminabila: How much of me is I ?
Ierarhiile erau mai clare în trecut, când nu erai un simplu număr ‘de identitate’. Te știa lumea în târg de bețiv sau de gospodar, de iubăreț sau zgârie-brânză, de viteaz sau intrigant? Îți mergea buhul și așa îți rămânea și numele. Trebuia să lupți serios să devii ce îți doreai.
Cred că marja de eroare (manipulare prin imagine falsă) era foarte mică, e foarte greu să pari mult timp altceva, altcineva 🙂
Am oroare de autoreclamă, de lauda de sine, de fluturarea funcțiilor, realizărilor, distincțiilor. Prefer uneori și o percepție greșită la început, aproximativă sau evident răuvoitoare unei laude sau prezentări pe care aș fi nevoită să mi-o fac singură.
Cineva ar putea păcăli lumea un timp că aș fi ‘așa și pe dincolo’, dar asta e bine până la urmă: așa se cern oamenii care gândesc și mă pot percepe dincolo de aparențe, de cei care înghit de-a valma ce li se bagă pe gât și își folosesc creierele și inimile ca simple baze de date.
Mulțumesc pentru recomandare.
@Iurie, conectarea la trenduri insemna si conectarea la circuite de informatie despre tine pe care nu le poti controla…ceea ce dintr-o parte vine ca conectare la lucruri grozave si de perspectiva, paote fi privit, din alta parte, ca instaurarea unui regim de supraveghere…
caut o linie de mijloc
@Andi, e foarte adevarat ce spui si totusi, gandeste-te ca aceste ierarhii stricte si clare mai aveau o proprietate – erau locale, adica strans legate de locul, oamenii si contextul in care se formau. asta e si un avantaj, dar si un dezavantaj. inseamna ca pentru un ins cu reputatie proasta, ce nu putea sa vietuiasca in satul sau, solutia era…sa mearga intr-un alt sat si putea incepe o viata nou-nouta…rareori cand faima unui om calatorea impreuna cu el…de cele mai multe ori ramanea “acasa”.. in satul meu acum 100 de ani cei care faceau puscarie nu se mai intorceau in sat, dar mergeau in alte parti..si incepeau o viata noua…asa m-am trezit cu oameni din diferite regiuni ce au radacini la noi in sat…evadarea geografica ramanea posibila si pentru ca nu exista un organ centralizat care sa acopere toate informatiile cu referire la un individ (slava Domnului, noi avem registrul populatiei, ministere ale sanatatii si protectiei sociale, departamente inspectorate care inghesuie pe om intr-o retea de cataloage, nomenclatoare, liste) si, slava Domnului, prin pasaportul pe care-l purtam, avem si o parte de biografie cu noi – numarul d ecopii, adresa, nume exact, numar de identificare…iar chestiile negative precum faptul condamnarii si ispasirii pedepsei nu mai pot fi ascunse, pentru ca-s fie trecute in pasaport, fie pot fi verificate la orice calculator cu elgatura la internet din orice colt al lumii…
purtam biografii, istorii personale, despre noi se stie in orice moment aproximativ unde suntem, ce am mai facut (cand am fost pasaportizat am fost intrebat si de studii superioare, si de schimb de adrese, si de copii).
si e cam imposibil sa triesti dublu, triplu, multiplu, atasat fiind de o identitate unica…
p.s.(disclaimer) a nu se intelege ca hranesc nostalgii sau proiectez asupra trecutului inadaptari prezente ori ca as condamna, in vreun fel prezentul in numele unui trecut imaginar si inexistent..incerc sa fiu cat se poate de neutru si sa descriu impartial procesele de transformare…
interesant de analizat unde putem localiza (adica sa determinam conditiile de posibilitate istorice) “nasterea” acestui sistem de gandire care se manifesta, printre altele, prin impunerea unor acte de identitate…
Obișnuiam să visez că plec la capătul lumii și încep o viață nouă, lipsită de griji, orgolii, griji stupide și pofte absurde. Mă și vedeam fluierând spre soarele veșnic, cu pălăria pe ureche și cu o floare maaareee la pălărie…. zâmbind oricui și vorbind cu oricine, ca și când am fi fost prieteni de la începutul lumii.
Dar visulețul ăsta n-are nicio noimă fără o amnezie care să mă scape de tot ceea ce mă fugărește din prezentul meu. Aș verifica aceleași site-uri, aș asculta aceeași muzică, mi-ar fi dor de aceeași oameni, aș vedea același chip în oglindă aproape zilnic. La ce bun?
Bine, rău, rămân în sătucul meu, București.
*aceiași oameni
@B, oficial, pe meleagurile noastre pasaportizarea a fost instaurata la 27 decembrie 1932, printr-o decizie a Comitetului Comisarilor Poporului si era legata…de administrarea muncii, de combaterea “lenesilor” dar si de identificarea dusmanilor poporului, a culacilor si altor elemente criminale (vezi aici textul deplin al hotararii: http://demoscope.ru/weekly/2002/093/arxiv01.php)
cu alte cuvinte, inovatia avea in spate intentia de a efectua politie (in sensul pe care-l da cuvantului Ranciere) asupra populatiei si spatiului tarii: statul numara cetatenii pentru a stabili cine si unde sta, cui ii e permis sa stea in anumite locuri, cine si cum utilizeaza spatiul (pentru eschivare sau pentru “munca utila”).. aditional, au fost impsue si alte grile de numarare-supraveghere: viza de resedinta e cel mai cunoscut caz…ea lega individul de un loc anume si facea ca mobilitatea sa fie posibila doar prin sanctiunea puterii…
dupa prabusirea URSS institutiile cu pricina au avut o soarta diferita: unele au fost semi-abolite – cum e viza de resedinta (desi mai e inca practicata o forma de segregare la locurile de munca – in Chisinau multe firme cauta sa angajeze exclusiv tineri cu viza de resedinta chisinaueana)…altele, precum regimul de pasapoarte nationale, dublat de cel al buletinelor (o aiureala, din alea de care nu prea are multa lume) au fost continuate si chiar intarite…
neoficial, diferite forme de numarare ale populatiei erau in vigoare din Evul Mediu, cred, de cand bisericile s-au apucat sa inregistreze botezurile, nasterile, nuntile si decesurile…
asta ar fi succint partea istorica…
partea politica a lucrurilor e ca sporirea si multiplicarea tehnicilor de numarare e insotita si de sporirea tehnicilor de supraveghere, care aproximativ coincid…intr-un limbaj foucauldin, inventia pasapaortului a permis puterii sa ajunga la “sufletul” individual al cetateanului, la intimitatea sa si la biografia sa personala…intr-un limbaj mai putin ideologic, acest regim de numarare a fost introdus in retele de putere – avem bunaoara Mitropolia Moldovei care utilizeaza numaratorile pentru a-si legitima pretentiile de dominatie – noi am fi 95 %, deci, am fi Toti, categoriile etnice figureaza si ele in lista arsenalurilor politice – pe baza distributiilor identitatilro etnice sunt constituite legi, politici fata de “minoritati” etc…
ca sa rotungesc: numararea si pasaportizarea nu e neaparat un lucru rau in sine, dar, asa cum aceste proceduri aparent neutre si “stiintifice” sunt integrate in circuite de putere, e normal si firesc sa ne intrebam care-i partea noastra de castig…si-i cam minima, parerea mea…
@Andi, nu exista un capat al lumii, dupa cum nu exista “in afara lumii” – lumea e peste tot…fiecare petic de pamant/aer/mare e numarat, incadrat intr-un regim de proprietate, se gaseste intotdeauna cineva care zice ca acel lucru e al sau etc…
Exact asta am avut in vedere. Din pacate nu am putut sa transmit ironia.