Întâi despre faptul cum ar trebui să vorbim dacă filmul ar avea pretenția să relateze fidel o realitate culturală.
– Prea lung – ar fi trebuit să se termine imediat după scena tentativei de ruletă rusească.
– Nu-i capodoperă, dar nici nu cred ca depășește pretenția de a pune cap în cap niște stereotipuri curente despre cele două țări și de a le aduna împreună. De a le întâlni, cum ar veni. Întâlnirea a ieșit așa, frumușică…
– Figura Poetului, adică tata socru, e o găselniță fantastică. În ea încape orice versificator de duzină. Unul de la ”Literatura și Arta”, bunăoară sau altul din multitudinea de bloggeri, poeți amatori și alți artiști pe apucate ce cred că poezie înseamnă a aduna cuvinte în versuri cu rimă. Andrei Strâmbeanu, de exemplu.
– Scena cu moartea câinelui și doliul legat de eveniment apare cel puțin forțată. Că nu mai suntem noi, basarabenii/moldovenii chiar așa de inimoși cu animalele. Dovada-s legiunile de câini vagabonzi ce fac plinul străzilor orașelor republicii țării noastre…Și tratamentul general ce li se aplică, de la vlădică (Primar) la opincă (orășenii).
– Clișeul Johhny n-are vreo treabă cu șmecherii de București. E mai degrabă un Ostap Bender din Odesa cosmopolită a anilor 30, decât naționalistul de show…
– Ruleta rusească nu se practică în Moldova. Oamenii au frică de Dumnezeu. Cei ”neînfricați” își trag gloanțe în plină stradă, fără chichițe etetice…
Am uita însă faptul că filmul folosește referințele culturale în calitate de pretext pentru a construi o istorie hazlie, în nici un caz pentru a țese istorii morale…Cum într-o istorie hazlie, hazul e cel mai important, figurile grotești, uneori exagerate și colorate excesiv (cum e Valera cu naționalismul său de vodă feudal), nu îndeplinesc decât funcția de a stârni râsul. Așa-i regula umorului: exagerarea, săritul peste cal… Clovnul poartă haine caraghioase doar pe scenă, în restul timpului fiind om obișnuit.
Cei care au crezut că-i vreo morală dincolo de adunătura caraghioasă de tipi imposibili – au căutat degeaba. Nu se găsește morală. Nici moralizări.
Argumentul principal contra criticilor moralizatoare se hrănește din faptul că filmul nu face vreo sinteză nouă sau originală a identității culturale românești (în acest caz judecata morală ar fi cumva legitimată), nici nu creează vreun fel de basarabenitate necunoscută nouă, ci doar pune niște prejudecăți să se bată cap în cap…Eu nu prea pricep cum ar arăta o neutralitate într-un asemenea film, pentru că, mi s-a părut mie, românii regățeni și basarabenii apar, în acest film, egali în fața ridicolului…
Despre filmul însuși (că tot am vorbit despre lucruri inexistente până acum – ba o fidelitate a relatării, ba un conținut moral) – el agață.
Pentru că joacă abil cartea ambiguităților culturale între două lumi ce se consideră a fi proxime, dar și clișeele exoticismului local…Un fel de Balcanism de consum intern. Din acest motiv, intranslabil în alte limbi/culturi. Ideea de a-l trimite la Oscar (născută poate din interesul de a trimite cât mai mulți oameni în cinematografe) e una deplasată. Filmul n-are nici o referință ”universală”, ci doar mâncăruri locale…
Dar e o rețetă internă cu multe-multe variații posibile: nunta în România (cu mire basarabean, nuntași cu marșutcă, țigani și lăutari, vodcă și urși, plus un oaspete turc ce aduce în dar tinerilor însurăței o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt), nunta în Oltenia/Transilvania (cu unguri și secui, pălincă), nunta în Italia (cu varză murată, veri primari inventați, nuntași-gastarbeiteri)…
p.s. Am vizionat filmul furat de pe torrente…n-am cinematograf românesc aici la Washington…nu consider c-am făcut mare ispravă, dar cred c-ar fi timpul pentru un Netflix românesc cu streaming on-line…așa ar fi corect.
O manea cinematografica.
Matcovschi e socrul regizorului, dar ce mai conteaza o rima in plus.
“Ruleta rusească nu se practică în Moldova. Oamenii au frică de Dumnezeu. Cei ”neînfricați” își trag gloanțe în plină stradă, fără chichițe etetice” / sau in propria casa si fara multi spectatori la fel cum a facut recent un nene anagajat, cred, al Srviciului Protectie si Paza de Stat.
“….Valera cu naționalismul său de vodă feuda, nu îndeplinesc decât funcția de a stârni râsul” – foarte bine spus. M. Ghimpu tot un astfel de Voda parea de la Prezidiul Parlamentului prin replicile sale patriotarde. O clona si mai elocventa de astfel de patriotism contemporan este Dodon, care banguie pe blogul sau ceva ce cred ca ii este greu si lui sa inteleaga.
“Figura Poetului, adică tata socru, e o găselniță fantastică. În ea încape orice versificator de duzină. Unul de la ”Literatura și Arta”, bunăoară sau altul din multitudinea de bloggeri, poeți amatori și alți artiști pe apucate ce cred că poezie înseamnă a aduna cuvinte în versuri cu rimă. Andrei Strâmbeanu, de exemplu” – aici ai zis ceva curajos cred. De obicei e mai usor sa ataci un politician, care calca mereu pe cadavre, in comparatie cu un om al literelor, ultimul fiind silit in virtutea vocatiei pe care o are sa vanture portdrapelul standardelor morale, valorilor estetice… Nu cunosc creatia lui A. Stranbeanu, dar tare dezamagit am m ramas cand l-am vazut la Publika cantandu-i ditriambe “geniului Plahotniuc”. E scos din context, dar consider ca ar fi fost m reusit daca acest Plahotniuc ar fi fost numit “geniu Pavlovian”, stiind cum sa conditioneze cu o torba de parale discursurile “caiinilor” rasati ai literelor.
Ai evitat sa le dai o diagnoza 🙂 unor personaje precum varul de la Moscova, patronul restaurantului si o tanti vb de rusa care a parasit sala. Primul, incercarea nereusita de a personifica sufletul rus (generos evident, insa parca lipsit de profunzime. ma steptam sa vad aceasta profunzime in discursul sau, care a fost sub asteptari), al 2lea – al politicii (daca nu imi place dau cu bocanul in masa/ sting lumina la restaurant), batranica mi s-a parut un soi de fosta profesoara de Scoala alolingva, care se poarta cuviincios spunand un toast, dar care pleaca pentru ca se simte prea lezata in onoarea ei de fosta minoritate privilegiata care a culturalizat niste tarani care acum indraznesc sa se ratoiasca intr-o alta limba decat cea a lui V. Ilici.
Am vazut filmul la Saptamana filmului romanesc in Vienna, cu sala plina la Burg Kino, majoritari vb de l. romana, subtitre in germana si oameni care au ras cu pofta in si de momente cu efect comic mai moderat decat s-a vazut in reactia publicului.
Spui:
“Argumentul principal contra criticilor moralizatoare se hrănește din faptul că filmul nu face vreo sinteză nouă sau originală a identității culturale românești (în acest caz judecata morală ar fi cumva legitimată), nici nu creează vreun fel de basarabenitate necunoscută nouă, ci doar pune niște prejudecăți să se bată cap în cap…”
Din argumentul asta al tau (la drept vorbind, nu vad nici o urma de argument: revin imediat) nu se intelege sub nici o forma ca filmul ar fi lipsit de orice dimensiune moralizatoare (sau morala).
In esenta, spui urmatorul lucru: daca nu putem recunoaste in film o sinteza originala a identitatii culturale romanesti, atunci putem fi siguri ca filmul e lipsit de un strat moral (sau moralizator).
C’est quoi ca? Aceasta nu este decat o pretentie pe care nu o argumentezi in nici un fel. De cand, de fapt, judecata morala trebuie sa poarte cu sine, IN MOD NECESAR, o sinteza originala a unei anumite identitati culturale? [fie ea romana sau de orice alta coloratura]. Nu raspunzi in textul tau la aceasta intrebare. Asteptam si un raspuns, ca sa putem discuta.
Eu, personal, nu vad nici o legatura (in mod necesar, trebuie subliniat, in mod necesar) intre sinteza originala a identitatii unei culturi si morala…
Morala, judecata morala, e ceva. Sinteza identitatii unei culturi e altceva (de altfel, tu nici macar nu spui ce trebuie inteles prin astea doua: folosesti termeni ca si cum ne-am fi pus de acord, nu stiu cand si nu stiu cum, asupra sensului acestor expresii).
Ce legatura exista intre astea doua?
Asteptam raspuns.
Am vazut si eu filmul…dar nu mi se pare cine stie ce..
Ps:Nu-i frumos sa iei de pe torrent 😛 (nu ca eu nu as lua) .
B, legatura dintre morala si o posibila sinteza originala a “basarabenitatii” o privesc prin prisma tratarii specifice, ca sa nu zic, limitate, a “moralei”, care spre deosebire de “etica” (cuvant ce l-am evitat anume) se refera in acest caz nu la vreun “bine” sau “rau” in procesul e constructie a “moldovenilor tipici si romanilor tipici intr-o intamplare tipica”, ci mai degraba la o apreciere a masurii (asa am intuit eu reprosul cu privire la gonflare, ostentativitate si exagerare)…ergo, sugerezi, regizorul cam umfla ceva si asta nu e potrivit, masurat, proportional…
aproape sa fiu de acord daca n-as sti ca filmul reprezinta o intalnire a unor caricaturi…(cand zic caricaturi zic si la lipsa de profunzime a personajelor, superficialitatea lor, inconsistenta si confuzia – eu pana la urma n-am priceput ce e cu mireasa aia, se putea cred si in contumacie)…iar intr-o “intalnire cinematografica” a caricaturilor/stereotipurilor nu ne putem astepta la o respectare a proportiilor – mi s-a parut mie ca cereai sa fim aratati nu mai rusofoni decat suntem in realitate…
apoi, dupa mine, judecata morala s-ar fi potrivit in caz ca filmul construia vreun “trebuie” cu referire la fratia seculara moldo-romana si am fi decelat acel trebuie inclusiv din perspectiva morala…
plus ca, conceptual, filmul e un fel de tautologie: regizorul imagineaza aleatoriu si superficial niste basarabeni, apoi incheaga niste romani care arata asa cum crede el ca credem noi ca ar fi de fapt romanii din Romania…ceea ce ne scuteste iar de niste aprecieri morale…
filmul nu-i capodopera…e treaba de consum…sa vanda…cat mai hazliu si mai exagerat (de asta nu-l pot privi pe ultimul Kusturica – face un orientalism intors pe dos)…se auto-colonizeaza…de asta amintiri din epoca de aur au fost un esec…