Scrie Sorin Adam Matei un articol în ”Sfera Politicii”. Despre globalizare și efectele ei secundare. Cică-i vorba de haos, conflicte sociale violente și presiuni demografice. Nu azi. Ci cam pe la jumătatea secolului acestuia. Diferențele de potențial economic, militar, tehnologic și politic (frumoase nume pentru sărăcie și hegemonie) vor crea butoiul cu pulbere a cărui fitil va fi aprins de un tânăr emigrant african în vreo țară europeană bătrână în anul 2050 de la nașterea Fiului unuia dintre Dumnezeii locali.
Ipoteză cu care-s de acord, în principiu. Dar de ce s-o mutăm tocmai pentru 2050, când se întâmplă sub ochii noștri. Aici și acum. Când diferențele-s deja de nesuferit (vezi Somalia). Și conflictele-s imense și sângeroase – vezi Sudan, Papua de Vest sau oricare altă parte a lumii.
Partea cu interconectivitatea lumii e adevărată. Dintr-un punct de vedere. Cel al americanului/europeanului. Care pot călători cu pașapoartele lor aproximativ oriunde. Un regim al diferenței? Ar mai fi și alte puncte de vedere. Cel al africanului/asiatului. Care pot călători cu pașapoartele lor doar în infernul în care s-au născut, chit că-i recunoscut la ONU.
Nu-l cred pe Friedman care vinde ideea că lumea-i plată. Problema mea cu el și alti evangheliști ai aplatizarii lumii e că aceștia se fac cam a uita că procesele de aplatizare/interconectare sunt mediate. De inegalități la modul cel mai general. Majoritatea structurale: bani, limbă, cunoașterea tehnologiilor.
Apoi de ziduri. Că n-au existat niciodată mai multe decăt azi: nici chiar pe vremea Cortinei de Fier. Zidurile astea nu-s făcute pentru interconectivitate.
Și un al treilea gând, care-i de fapt un paradox la care mă gândesc: în noua economie globală mărfurile, serviciile și capitalurile au fost deconecate de oameni, și-s fluide, pot circula liber, nu țin cont de granițe.
Oamenii nu. Incă nu. Sau deja nu. Și nici că s-ar întrezări ceva în curând.