Adunarea Anuală a fostei Asociații pentru Avansarea Studiilor Slavice se desfășoară în Westin Bonaventura, un complex hotelier luxos în centrul Los Angeles-ului. Aproape de primărie. Și de districtul financiar. Anul trecut a fost la Boston, tot într-un hotel luxos, Mariott. Dar, zice Alex, care a mers acolo, asociația era mai săracă. Recepția a fost scurtă. Mâncare n-a ajuns, poapte pentru că grosul invitaților și participanților vine din țările fostei Uniuni Sovietice și lagărul socialist.
Anul ăsta asociația și-a schimbat numele. Își zice Asociația pentru Studii Slavice, Est-Europene și Euroastiace. Cică rebrandingul ar fi adus mai multe ruble. Și mai mult interes. Și recepția a fost mult mai bogată. Mâncare a ajuns pentru toți.
Trag cu urechea la masa oferită cu ocazia recepției oficiale: Jacques Rupnik oferă sfaturi tinerilor studenți și doctoranzi. Zice că-i cumva un fel de aer apăsător la conferință. Lumea se plânge că doctoratele în studii est-europene nu mai pot fi translate în joburi, că interesul politic pentru studiile sovietice și post-sovietice a scăzut dramatic, ori, în caz că există, ar fi de scurtă durată și sporadic, insuficient pentru a construi o carieră științifică. Rupnik zice că soluții au mai rămas. Căutați -le în strategiile de conectare a subiectelor voastre cu probleme globale. Chiar dacă conexiunea e forțată. Dacă scrii despre Bosnia și Herțegovina bagă niște referințe feministe. Ele se vând. La sloveni adaugă niște environmentalism și ecologism. Pe bulgari pune-i să dea lecții lumii despre cum să integreze minoritățile (pace, Maria Todorova), iar orașele de la frontierele sovietice să spună lecții despre multiculturalism…
Carte bună se face cu bani. Cu mulți bani. Iar asta înseamnă compromisuri cu subiectul cercetării, dar și cu conștiința. Unii le fac. Alții nu. Rupnik vorbea doar de strategii de succes.
Slaviștii din SUA împărtășesc o pasiune subtilă pentru Putin, chiar dacă VVP a rămas a fi cel mai criticat în articole, discuții și paneluri – fie pentru autoritarism, fie pentru ”băgami-aș picioarele în ea de democrație” (traducere aproximativă a ”Pusti nauzhit zhenu svoiu shi variti”, fie pentru limbajul imperial și obraznic (exemple: ce poate pricepe un ins fără viză de reședință din muzica lui Ceaikovschi, sau Doriți să mănânc solul din vaza cu flori ca să v demonstrez că în Rusia criză economică nu va fi?). Dar a făcut, pentru comunitatea academică și indirect, o treabă bună – a re-adus Rusia pe orbita intereselor politice americane. Interesele au vărsat, la rândul lor, saci de bani și atenție mediatico-administrativă pentru departamentele de slavistică, răvășite și secate de finanțe după prăbușirea URSS, când au fost învinuite, printre altele (vorbesc de sovietologi) că n-au putut să anticipeze descompunerea subită a Imperiului. Acum învinuirile au fost uitate. E din nou dragoste între factorul politic și cel științific. Complexul politico-științific a reintegrat în circuit ”pachetul” rus.