A murit Adrian Păunescu. Azi. Am recitit ce scrisesem anul trecut, cu referire la viața de după moarte și la moartea de după viață a altui ”bard național” – Grigore Vieru. Se potrivește. Adică repetă.
A exploatat intens sensibilitatea şi emoţiile, fiind un poet al inconștientului pasional.
A fost, într-un sens, nihilist. Întreaga sa creaţie poate fi citită prin grila opoziţiei/negării Progresului şi Civilizaţiei. A opus Inovaţiei Tradiţia, Noului necunoscut vechiul trăit şi idealizat: emergenţei familiei moderne, cu mobilitatea sa inerentă, Vieru i-a opus o familie statică, tradiţională, fondată pe dragostea necondiţionată de mamă, deteritorializării şi intensificării migraţiei – casă părintească, societăţii globale – Patria. E, în acest manifest, o nostalgie nedisimulată după mica comunitate rurală, frăţia, ca opusă societăţii anonime, construită pe relaţii abstracte.
p.s. alte comentarii aproape n-am
pentru cine cauta alte pareri/opinii intrati pe aici (lista nu-i completa ca nu am timp sa rasfoiesc toata presa):
pozitive& aprecieri:
http://erizanu.cartier.md/adrian-paunescu-2116.html
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Starea_de_sanatate_a_lui_Adrian_Paunescu_s-a_inrautatit_0_365363725.html
http://www.gandul.info/news/ion-iliescu-adrian-paunescu-a-fost-pe-nedrept-considerat-un-cantaret-de-curte-el-a-fost-o-voce-critica-vezi-aici-reactiile-celor-care-l-au-cunoscut-7693448
negative&critici:
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/11/05/adrian-paunescu-rapsodul-comunismului-dinastic/
http://viorelpadina.wordpress.com/2010/11/05/a-inceput-judecata-de-apoi-a-poetului-adrian-paunescu/
http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/
http://www.contributors.ro/cultura/de-ce-adrian-paunescu-nu-are-nevoie-de-lacrimile-noastre/
http://www.evz.ro/detalii/stiri/traseul-talentatului-domn-adrian-paunescu-poet-de-curte-parinte-de-cenaclu-dizident-contestat.html
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
31 octombrie 2010, poezie scrisa pe patul de spital