Relativismul cultural (aproape întotdeauna vândut laolaltă cu postmodernismul) – formă fără conținut ori utilizată ca mască a unor fenomene și tendințe contrarii: impunerea subterană a unei agende de gândire unică…
Discut cu o economistă dintr-o importantă companie internațională cu sediul la Washington. Ea consultă instituții financiare din Pakistan, Bangladeș, Kenya și alte țări ”interesante” cu privire la elaborarea și implementarea unor modele de microfinanțare. Standarde, tehnici, software, principii, contabilitate, elaborarea proiectelor, crearea unor mecanisme de transparență, responsabilitate financiară, recuperarea creditelor – toate aceste noțiuni transportă seturi complexe de practici și proceduri ce ar trebui, în mod ideal, să se facă la fel în Dhaka, Islamabad, Beijing, New York, Paris și Nairobi (esența procesului de consultanță).
Practicile sunt de obicei formulate într-un limbaj impersonal al eficienței care, pur incidental, vorbește limba engleză (deși putea vorbi cu același succes flamanda, franceza ori spaniola). Șiruri de cifre, proporții și ecuații constituie ”propozițiile” acestui limbaj. Care-i predat la Chișinău și Boston, Moskova și Buenos Aires… Când e vorba de bani, postmodernismul nu mai merge.
Welcome to the desert of the real!