Ecologie religioasă în lucru: locuitorii insulelor Solovețk, unde stă și mănăstirea cu aceeași nume, au expediat o scrisoare deschisă președintelui rus Dmitri Medvedev în care se plâng de instaurarea unui regim ideologico-religios autoritar, cu Biserica Ortodoxă Rusă pe post de Partid Comunist, și arhimandritul local în calitate de secretar de partid…
În particular, zic locuitorii, mănăstirea ar fi angajat agenți de securitate privați care ar limita libertatea de deplasare a localnicilor și ar închide pentru aceștia, unele căi de acces pe care mănăstirea le-ar fi privatizat; și-ar fi apropriat (privatizat) un lac pe care copii din zonă practicau yachtingul și i-au trimis pe ultimii să facă sport, dacă doresc, în plină Mare Albă (unde condițiile de securitate și supraveghere sunt altele, copiii au fost nevoiți să abandoneze sportul); ar fi interzis desfășurarea discotecilor și veseliilor pentru tinerii din satul de lângă mănăstire; ar fi prohibitat, capac la toate, difuzarea, în cinematograful local, a filmului ”Codul lui Da Vinci”.
Pe site-ul oficial al mănăstirii e încă liniște.