Citesc bestsellerul internațional ”The World is Flat” a lui Thomas Friedman, unul dintre editorialiștii ”de la The New York Times. Cartea a făcut marea vâlvă pentru că a introdus un fel de metaforă-umbrelă – ”lumea a devenit plată” – pentru o groază de fenomene și procese legate de globalizare și de revoluția informațională, creând astfel iluzia unei cunoașteri. E scrisă tipic americănește: cu istorioare ilustrative, melanj de observații personale și discuții cu activiști sau șefi de corporații, exotism și succes stories care o fac credibilă – un soi de jurnalism viu dispărut la noi de când cu criza economică și cea de conștiință care leagă jurnaliștii moldoveni de fotolii și de patrulaterul strategic (cu latura de cel mult 200 m) Președinție-Parlament-Guvern-Primărie (de Chișinău, nu Chișcăreni).
Friedman incearcă să convingă că lumea a devenit dintr-o dată netedă, că timpul s-a comprimat, că spațiul aproape nici nu mai contează, că ”agenții platitudinii” (nu am o traducere mai buna la flattener): căderea Zidului Berlinez, apariția Netscape, invenția SMTP, HTML și a comunicației calculator-calculator, fără intervenție umană, open source, outsourcing, offshoring, lanțul de aprovizionare (tip Wal-Mart), insourcing, informare și tehnologii ”steroid” (telefoane mobile) au reușit să construiască un fel de chip plan și uniform al planetei, în care fiecare punct e conectat în timp real cu oricare alt punct și e posibil ca, zece șefi de firmă, din zece locuri diferite ale lumii (să zicem SUA, Franța, Marea Britanie, India, China, Angola, Brazilia, Australia, Indonezia șl Africa de Sud), să se adune virtual într-o sală virtuală (ecrane, fibră optică și restul) și să facă ședințe ”virtuale” în timp real… capitolele sunt, fiecare, un Uau! Minunat! Frumos! Fantastic! și tot așa în același duh….
Ceea ce autorul nu vede (sau nu vrea să vadă), în spatele acestei retorici neoliberale triumfaliste despre victoriile fără număr ale tehnologiei digitale și ale globalizării, este faptul că, între acești șefi de corporații, digitalizați, globalizați, deteritorializați și denaționalizați, pe de o parte, și angajații sau concetății lor, pe de altă parte, distanțele (un eufemism pentru ”inegalități” ) culturale, sociale și mai ales economice, au rămas cel puțin aceleași, ba chiar, pe alocuri, au și crescut.
M-a luat pe nepregătite concluzia ta. Însuşi faptul că acum comunic cu tine şi pot comenta, fără a fi şef de corporaţie pune la îndoială rolul progresului tehnologic la creşterea decalajului dintre bogaţi şi săraci (dacă asta era ideea). Majoritatea gastarbeiterilor moldoveni disută cu rudele pe skype.
Tehnologia modernă chiar face lumea plată, nu ştiu în ce măsură Friedman a reuşit să o asocieze cu neoliberalismul, dar legătura e îndoielnică. Democraţiile socialiste din nordul Europei sau China “comunistă” sunt la fel de integrate în acest proces.
Aş ceti cartea.
.-= Ion Grosu´s last blog ..Pauză de concentrare =-.
Există o sumedenie de amprente care le lasă tehnologizarea. E firesc că se conturează o redimensionare (de temelie)a relaţiei dintre individ şi realitate.
Interesant cum va lucra comparaţia socială într-un context global; competiţia devine univesală (omul concurează nu numai cu megieşul său dar cu toţi).
Intereant ce se va intîmpla cu felul de a simţi relaţia dintre sacru şi profan atunci cînd la temelia vieţii vine raţiunea de eficienţă.
Interesant cum se va construi percepţia aproapelui dacă pe prim plan trec mijloacele de comunicare indirecte.
Interesant… Interesant… şi tot aşa…
.-= Iurie´s last blog ..Da cu ţara, ce facem!? =-.
Sunt de acord cu concluzia ta – nu vede sau nu vrea să vadă. Friedman e mare pozeur. Nu i-am citit opusul, dar i-am urmărit o vreme publicistica: witty and pointless.
Îmi aduc aminte de o prezentare a lui Hausmann în care găsim argumentat din punct de vedere economic contrariul: convergența e un mit. Decalajul dintre țările sărace și cele bogate era mai mic pe timpul Imperiului Britanic decât în ziua de azi. Asta susțin cifrele – nu bat nicăieri anume, însă numai dacă considerăm râpa plată putem fi de acord cu „descoperirea lui Friedmann”. Apropo, într-o lume plată ne-am aștepta la mai puțini gastarbeiteri.
Progresul tehnologic ne face să ticăim mai rapid și, realmente, ne omogenizează în plan cultural – acces la același gen de content (google, Lost, limba engleză, iPhone, etc.), dar acest lucru nu schimbă natura relațiilor economice care ne modelează existența (tipa Marx :))
.-= Zenu´s last blog ..Saga despre politicieni și politică =-.
@Ion, nu asta era ideea. nu avansam ideea unei cresteri a inegalitatilor sociale conditionata de revolutia digitala ci faptul perpetuarii/transmisiunii/reproducerii inegalitatilor pe acest fond de salt tehnologic…
@ Vitalie
Daca tot am rasfoit si eu cartulia asta, stai sa comentez nitel.
Spui ca autorul nu vede ca “inegalitatile sociale, culturale si economice au ramas aceleasi, ba chiar au crescut”. Si mai spui ca ar fi retorica neoliberala. De fapt la un moment dat (pe la finalul cartii) Friedman vorbeste despre “reform retail”, care nu se inscrie deloc in logica neoliberala. De altfel nici campaniile sale pentru energie curata si hybrid cars nu prea se inscriu in logica neoliberala. Cartea mi se pare o re-editare a unui alt volum The Lexus and The Olive Tree.
In plus mai explica Friedman cum aceste corporatii mult-hulite (si pe alocuri pe buna dreptate) contribuie la crearea locurilor de munca prin faptul ca productia de bunuri are loc in intreaga lume si nu doar in SUA. Acum in SUA noi asistam la un revers al situatiei, cand Obama spune ca ar trebui sa fie aduse inapoi toate joburile exportate, iar in loc de locuri de munca Obama ar vrea ca America sa exporte bunuri. Merita sa arunci o privire peste discursul sau la implinirea unui an de la aprobarea ARRA.
Si mai explica Friedman cum state inapoiate au reusit sa se dezvolte si prospere doar pentru ca au facut reformele la timp. Sunt in carte si cateva lectii pentru tari ca Moldova, dar nu trebuie sa uitam ca Friedman nu a luat vreun Nobel in economie si nici nu are sanse sa ia, adica este mai mult un excelent jurnalist si un avocat al hybrid cars si independentei energetice a SUA. In rest este un fan Obama, care nu prea seamana a neoliberal. :))
.-= IM´s last blog ..Gorbi =-.
@IM, neoliberalismul pe care i-l reprosez lui Friedman nu tine neaparat de optiunile sale politice (stiu ca e pro-Obama, pro-multe lucruri liberale si ii citesc, cand am timp, editorialele)..mai degraba, acest neoliberalism sta in modul in care Friedman intelege sa propagandeze ideea “revolutiei tehnologice” in sine, prin a o decupla de la circuitele sociale care o alimenteaza si care, mult mai important, o deservesc..la fel cum neoliberalii (aia adevarati) propovaduiesc politici economice laissez-faire si non-interventionism, la fel decuplat de orice legatura cu vre-un context social anume…
@Sorin, omogenizarea e un subiect complex..sper sa revin candva cu o elaborare mai sofisticata
ceva tot la tema
http://www.guardian.co.uk/commentisfree/libertycentral/2010/mar/24/china-google-censorship-netizens-freedom