Departamentul Studenți Străini al Universității în care Studiez a organizat International Thanksgiving, un fel de prânz de sărbătoare, cu tăierea curcanului, cum se cuvine, pentru stranieri. Studenți mulți, predominant, ca și în lume, chinezi plus indieni – un fel de eșantion planetar, cu deosebirea că albi nu erau aproape deloc, iar indivizi de culoare și mai puțini…
Ne așezăm, după obicei, la mese, după principiul comunitar, rasial, de interese, statut și funcție, pe scurt, care și cu cine dorește: prieteni, colegi de grup sau de discotecă, pământeni.
Eu cu Alex suntem unicii moldoveni în sală. De masa noastră se apropie unul dintre organizatori, angajat al Departamentului. Ia loc, ia și o farfurie. O femeie-fată, cu trăsături asiate, vine și ea. Rumegăm pe îndelete, ascultăm declarații, îndemnuri, cineva povestește patetic, în fundal, istoria și semnificația sărbătorii. Comesenii noștri au chef de vorbă. Se interesează de unde suntem, o întrebare tipică. ”Moldova” nu dumirește pe nimeni, așa că varianta prescurtată, cea mai sigură pentru că nu stârnește întrebări adiționale este: undeva în Europa. Data viitoare vin cu atlasul. Promit.
Și tu?, o întrebăm pe doamna asiată.
Eu îs din China.
Hm, unde e asta? – demarăm un joc, ca să imprimăm discuției un ton neprotocolar.
În Asia…
Nu am auzit de China. În Asia cunosc Bhutan, Nepal, Tailanda, Bangladeș, Vietnam, Japonia, Coreea de Nord și cea de Sud, Pakistan. De China nu am auzit. Ce fel de țară e? Mare? Cât e teritoriul, mai răsărit ca orașul ăsta (așa-zisul oraș e de fapt un orășel de vreo 20 mii de oameni, cam 2 blocuri de locuit în Beijing sau Shanghai)…
Femeia scapă furculița din mână și ne învăluie cu o privire în care se citește rând pe rând, nedumerire, ceva furie, apoi o neliniște…
E o glumă?
Nu…
Ne ridicăm și ne luăm rămas bun… Cineva mănâncă cu greu… cred că s-a ofuscat, deși ne-a ofensat și pe noi: ea nu ne știe țara, noi ne facem că nu i-o știm pe a ei… Suntem chit. Adio olimpici la geografie și cititori lacomi de atlasuri…
Seara, vin de la ore… ies din Unniversitate și merg spre stație. Mai am timp până apare autobuzul așa că decid să fac o plimbare…parcurg 1 stație pe jos…apoi încă una. Ajuns aproape la destinație, lângă mine oprește brusc o mașină. Coboară o asiată, încă una, zăpăcită.
Domnule, vă rog, am nevoie să ajung la adresa asta… Îmi arată o fițuică pe care stă scris unul din blocurile universității în care au loc de obicei concertele…
Păi, să vă explic…E între blocuri…se ajunge rapid pe jos…
Vă rog, mă grăbesc mult, dacă ați putea să mergeți cu mine, pe urmă vă aduc înapoi…
Ok, zic…Urc…
La dreapta, vă rog, apoi la stânga.
Miss pricepe că nu-s din partea locului…Mă întreabă de unde-s…Moldova….A, unde-i asta??? Undeva în Europa, vine răspunsul standard…
Și Dvs, o întreb, ca să nu-i fiu dator… Păi, China…
China? Ce e asta? Unde e?
U-u-uuuuuuuuu, automobilul frânează prelung…și brusc. Cum, nu știți unde e China?
Nu…
În Asia…
A, Asia, cunosc Bhutan, Mongolia, Coreea de Nord…
Știți toate astea și nu cunoașteți China?
Da, cam așa…Tăcere…Ajungem la destinație…Eu cobor, o privesc pe doamnă, se uită speriată…și cam zăpăcită. Cred că mă crede Idiot…nu are decât…poate s-a și ofensat, dar eu la fel…
Cultura zisă generală e și ea, probabil, o modalitate de a construi persoane și personalități ”tipice”: oamenii din culturi mici, marginale, se străduie să știe totul despre ceilalți și se mândresc cu ”știința” asta, pe când cei din marile culturi nu știu mai nimic, decât câte ceva despre sine…
Din cultura lor generala stiu de URSS si de cele mai multe ori de Romania (toti studentii din China imi pomenesc de Nadia Comaneci si de Ceausescu cand le spun de unde sunt). Data viitoare incearca sa preziti Moldova ca fosta republica sovietica poate ai mai mult succes… Si, avand in vedere din ce tara vin si ce invata la scoala…esti tu asa sigur ca statul independent Moldova face parte din cultura generala care li se permite sa o aiba acolo?
Oricum oare minciuna justificata de oftica face parte din personalitatea tipica unei culturi mici?
Enjoy the break!
.-= Claudia S.´s last blog ..Ca de lansare =-.
Claudia, m-a fascinat reactia lor primara: au sarit ca arsi, nedumeriti, cum sa nu stiu unde e China? nu ma deranjeaza ca nu stiu, dar ca trateaza in mod diferentiat “necunoasterea”. am de gand sa aplic chestia asta si vis-a-vis de unii prieteni din alte parti: rusi, indieni, etc…vad ce iese…
🙂 Ce tupeu! Bravo.
Am avut și eu micul meu moment de glorie în Spania când un coleg de facultate, german, comenta că soția s-a a vizitat Moldova și a locuit o vreme aici. Îl întreb, așa, din senin, care e capitala țării. El zice că doar nu mă aștept să memoreze capitalele unor țări exotice de genul… s-a împotmolit, dar a continuat totuși, ca… Burkina-Faso.
– Ouagadougou, i-am zis, asta e capitala la Burkina Faso. Și i-am întors spatele.
Deși, nu comparația cu o țară africană m-a ofensat (eu îi simpatizez pe africani), ci acest „de genul”…
.-= Zenu´s last blog ..Eurosceptic, moldoptimist! =-.
Esti, totusi, un pic rautacios si, deci, nedrept.
Ce fel de pretentii poti sa ai de la chinezi sa cunoasca Moldova, cand tara asta nu are decat 18 ani (de anonimat)?
Trateaza in mod diferentiat ignoranta? Dar poate ca e justificat acest tratament.
Un exemplu, ca sa mergem un pic mai departe : toata lumea cunoaste pe Confucius, dar nici un chinez nu-l cunoaste pe Ion Creanga. Acuma faptul ca un chinez se poate mira ca nu stii cine e Confucius (fiind indiferent la numele lui Creanga), nu cred ca ne da dreptul sa ne indignam. E normal.
Da-ne citeva argumente ca sa ne convingem ca Moldova ar trebui sa fie cunoscuta (geografic sau non-geografic). Si ca ar fi, deci, o cunostinta necesara in bagajul culturii noastre generale.
Oleg, aveam in vedere tratamentul diferentiat al necunoasterii geografice: anumite necunoasteri sunt considerate acceptabile (m-as fi putut supara din o mie de motive ca nu stie unde-i Moldova, si nu am facut-o, am executat doar un mic experiment ale carui rezultate m-au cam uimit), pe cand altele sunt vazute ca a fi de neiertat…
nu-s chiar atat de naiv sa cred ca China ar fi la fel de cunoscuta ca si Moldova, dar sunt inca suficient de naiv sa cer un fel de “respect” ce mi se cuvine…
altfel, ma pasioneaza sa bag oamenii in situatii neobisnuite…
banuiala mea este ca interlocutorii tai au reactionat cu stupoare si nu cu suparare. nu e vorba ca n-ar fi acceptabil sa nu stii unde-i China, dar e neobisnuit, cum e neobisnuit sa nu stii ca pamintul e rotund si apa lichida. Si e inacceptabil in masura in care ignoranta e inacceptabila. Apoi mai cred ca te-au si banuit ca incercai sa-i pui in situatii neobisnuite, drept pentru care s-au suparat. Anyway, nu eram de fata, just a thought…
Pai… ce fel de respect? Probabil te-au salutat, te-au si intrebat de unde vii… Na, e ok, nu?
… şi din nou despre identitate. Aceste experimente sunt amuzante, dar pot fi şi foarte cognitive, dacă se extrage din ele ce poate fi extras. E curios cum reacţionează lumea atunci cînd ataci iluziile lor fundamentale. Iluzia de aparteneţa la ceva mare (cu toate consecinţele rezultate de aici) gurguţă enorm individul. Dar pînă la urmă, cu ce se deosebeşte Donald Tramp de Giţă Căldare!?
Apropo, să vezi că este o diferenţă în reacţiile reprezentanţilor diferitor identităţi la provocarea asta.
Dacă buna educaţie presupune întrebări de gen, cine eşti? cum te cheamă? de unde vii?(după ?-rea de apartenenţă spaţial geografică vin şi întrebări cu referire la scopuri şi motive), bunul simţ al salutului de fapt este transformat deja în interviu sau mai bine zis interogatoriu. Nu mă simt bine în momentul în care cineva îmi pune întrebări ce duc mai departe de ceea ce prezint eu(în momentul self introduction-ului) scurt clar şi cuprinzător. Dacă eşti intrigat de ţara de origine a unui interlocutor fii bun şi consultă cu discreţie atlasul sau Google map, da nu-l pune pe în situaţia de a-şi evidenţia sau nu identitatea din momentul in care este la egalitate cu tine ca fiind un străin pe un pămînt străin, da, sunt excepţii de gen că eşti agasat de poliţişti sau localnici ce fac sondaje de opinie, dar nici aceia nu intervievează mai departe din momentul în care nu te referi la punctul de bază a cestionarului: cetăţean al X country, în acest moment dacă nu corespunzi cerinţelor chestionarului dat nu eşti deranjat cu întrebări indiscrete! Pentru mine este cert faptul că în cazul în care un om încearcă să stabilească un dialog cu tine ar trebui să evite (în cazul în care sunt diferenţieri de rasă, gen, confesiune, etc) discuţii despre apartenenţe la anumite poziţii, fie ele geografice, politice, economice, religioase. Vorbeascăse despre bere, mîncare, muzică, film, cotidian(mă refer la faza primă a cunoaşterii) Părerea mea bazată pe experienţă proprie mie, deci subiectivă!
ce cruel esti maah… e ok jocul cand ai cui sa te lauzi ca te poti da uneori si nebun. altfel ce rost ar mai avea el?
.-= dorel curtescu´s last blog ..Internationala =-.
Mai, tu chiar le-ai facut asa ceva??? Bravoo!
Mi-ai dat o idee. De cite ori ii mai aud pe italieni umilindu-ma cum cinta romanii in piete la acordeon si cum le muncesc pe salarii mici, o sa le spun si eu ca la noi numai italienii spala vasele si babele milionare la poponetz. Sint curios de reactie, voi revenisi ti-o voi impartasi.
.-= andruska´s last blog ..Decizia “Crucifixul” – episodul 3. Precedentul Franta (I): Ayatollahii secularismului? =-.
Eu obişnuiesc să fac aşa, dacă vreu să pun punct discuţiei cu cineva prea friendly:
– Where are you from?
– Moldova.
– Where is Moldova?
– In Google.
.-= Ion Grosu´s last blog ..Axis Mundi =-.