mozaicuri…I

”oameni inventați”

Cartierul Georgetown este unul cu fițe. Aristocratic. Posh, cum îi zice un prieten: un pod maestuos îl leagă de ”proletarul” Rosslyn, Virginia, unde se înghesuie, în clădiri masive de beton și sticlă, gulerele albe ale capitalei americane. Prin contrast, Georgetown e o zonă liniștită, casele sunt scunde, majoritatea fiind însoțite de nelipsitul drapel american; aproape nu se găsesc clădiri mai înalte de 2-3 etaje (cu excepția, poate, a construcțiilor universității cu același nume și a ambasadei Ucrainei)… Trotuarele sunt largi, prietenoase pentru pietoni, multă verdeață, străzile – aproape pustii, arareori câte un automobil, de regulă care are treabă cu universitatea, sparge liniștea… Dughenele mici, înghesuite printre case, au un farmec aparte, reușind să construiască o intimitate caldă, absentă în halele Marshalls, Wallmart, K-mart, Safeway sau Giant… Oamenii se îmbracă altfel: eleganți, bărbați în costume, femei în rochii sau pantaloni clasici – o diferență enormă între stilul jeans al orășelelor provinciale.

Intrăm cu Alex într-o librărie pe care o descoperim întâmplător: tocmai făceam poze pe P Street (se pare, unica pe care au rămas ceva urme din rețeaua de tramvaie a DC-ului)… The Lantern ne întâmpină cu promisiunea de a oferi Old and Rare books… Intrăm, gândim că e vre-un anticariat, zic hai să vedem un cimitir de cărți. O bătrânică, să aibă la vreo 85, poate și mai mult, uscățivă și gârbovită ne întâmpină binevoitoare…

– Doriți ceva?

– Doar ne uităm…

Pe rafturi, cărți, vechi și noi… La primul etaj e un sector mare cu cărți de istorie a SUA, marfa cea mai vandabilă… Privim oarecum sceptic, cu o aroganță europenească aglomerația de biografii detaliate ale lui Washington, Lee, Grant și ale altor eroi mai mici sau mai mari, bprbați și femei, negri și albi…

– La etajul doi avem psihologie, filosofie, beletristică…

– Mulțămim, doamnă…

Urc sus, găsesc filosofia. Alături sociologia… răscolesc printre cărți…Găsesc o ”Critică a Rațiunii Pure” – 3 dolari…Privesc nedumerit, alături un Descartes, face 4 dolari că e ediție mai recentă, Penguin…Adun niște istorii sociale, una a filosofiei occidentale, apoi mă arunc la rubrica Ficțiune. Oarecum firesc îmi vine în brațe un Ulise, de 2 dolari apoi David Lodge, un Steinbeck de 5 dolari e pentru Alex, care adună și el de zor un braț de cărți. Să fie la vreo 7 unități. și mai găsesc… Îmi face din ochi un Bellow, câteva ediții ale Lolitei, doi de Kesey… Între rafturile de cărți, stau câteva scaune. Mă așez pe unul din ele, e comod, poți să citești așa… Nu ajung însă la raftul de jos așa că mă așez turcește pe covor, rucsacul alături și bag mâna printre rafturi… Vreau să le cumpăr pe toate… Aleg, apoi renunț, iar aleg, iar renunț… Fac un compromis cu mine și decid să aleg 6…plătesc 14 dolari pentru ele…Una chiar e gratis, că e promoție: cumperi 4 cărți și ai una cadou… La aparatul de plată mai e cineva alături de bătrână: o doamnă elegantă, de vreo 60 ani… Ne vorbește, îi răspundem accentul nostru, criminal de ne-englez, ne trădează.

– De unde sunteți?

– Moldova…

– Hm, frumos… după o clipă de meditație (clipa asta deosebește americanul educat, de cel needucat: primul va medita și va întreba, perplex, unde e asta, iar al doilea, va zice, ok, știu unde e, undeva în Africa, Canada sau Asia): chiar există o asemenea țară? Eu credeam că e inventată….Aluzie la Molvanîa lui Tom Gleisner, Santo Cilauro și Rob Sitch, o parodie a unui un ghid de călătorie, cu referire la Estul Europei, inclusive Moldova (vezi aici site-ul oficial), un bestseller de prin partea locului…

– Nu e inventată, e reală… zâmbim noi.

– Voi, sunteți reali?, râde și doamna librar.

(Păi, vedem la nota de plată, căci stafiile nu achită, de obicei), aș vrea să zic eu, dar nu am chef să stric gluma…Povestim ceva despre orășelul în care stăm, universitate, veniți și săptămâna viitoare că avem reduceri, vindem cărțile la jumătate de preț, fiți sănătoși, o zi bună…

”shared lives”

Străzile, bulevardele, autostrăzile, ulițele, piețele și cam tot carosabilul în SUA aparține mașinilor, sau benzinei, mai concret… Tot ce mișcă pe petrol merge pe străzi mari… Trotuarele sunt pentru pietoni…și biciliști. Împărțim o bandă de 50 cm lățime, permanent ești obligat să te uiți în urmă, fii gata să auzi claxon de biciletă – să te ferești, să ocolești, să ștergi balustrade sau să calci pe iarbă… Intersecțiile, adevărate stadioane, cele 8 benzi ale străzii o lungesc până la peste 20 m, pe care trebuie să-i parcurgi în câteva secunde… America nu e pentru biciclete… America fumegă și ronțăie benzină…

”banc cu moldoveni”

Au venit niște compatrioți de-ai mei în State…Am mers să ne vedem cu ei: am niște prieteni printre fericiți. Mai leg și niște relații noi. Primesc un pachet. De acasă. Decidem să intrăm în vre-un bar pentru o bere… Moldovenii sunt uimiți să afle că în America e necesar un act de identitate pentru a bea o bere la cârciumă… mai sunt prilejuri de uimire: benzină ieftină, alimente ieftine, haine ieftine… Intrăm în prăvălie…Cerem meniul, vine într-o clipită cu cele 300 de feluri de bere ale sale… Încurcătură… prea multă alegere nu e alegere, ci mai degrabă tiranie… Curiozitatea, sete, dorința de a savura noul – toate trebuie filtrate prin lista de 300 itemi de potențiale surse de savoare… care dintre beri e purtătoarea promisiunii?

– E mai simplu la Chișinău, acolo avem doar 4 feluri de bere, știi ce și cum să alegi…

Cristian recomandă un soi de bere, el, decanul de vârstă al emigranților moldoveni la Washington, mai e și amator înrăit de bere…

– Prea amară, zic moldovenii mei. Vrem bere…Ca la Chișinău…

Foster`s, butoiul australian de 750 ml rezolvă setea… Nu și orgoliul: cineva a comandat un soi belgian foarte scump…Îl gustă, e scârbit, apoi îl dă vecinului, să-l probeze… Vecinul pasează altui vecin: halba circulă la cele două mese ca o cupă de împărtășanie. Impresia e generală: nu e bună. În fapt, berea aia e specială – un gust de vin oițetit și răsuflat… Se bea, probabil, ca adaos… la niște mâncare necunoscută, sau la vre-un desert glamuros… Senzația nu a avut loc, nimeni nu vrea să-și adjudece replica: am fost în Sate și am băut bere bună, de aia belgiană, e drept, costa, dar să vezi ce gust superb avea…!