la sfat cu Michnik

articol apărut în numărul din iulie-august al revistei ”Contrafort”. Nu credeam că s-ar putea să fie atât de actuală cartea, dar democrația, zice autorul ei, stă pe normalitate…

Un militant pentru normalitate (Adam Michnik, Mărturisirile unui disident convertit)

În vremurile tulburi, se pare, cel mai greu lucru de apărat este normalitatea, atacată din diverse părți, dar cel mai adesea, dinspre tabăra radicalilor, indiferent de culoarea lor politică sau ideologică, în ochii cărora firescul ar fi o nehotărâre soră cu lașitatea și vecină cu trădarea. Strigătele „La arme!” sună mai plăcut în urechile celor porniți să surpe zilnic lumea. De ei ar trebui să apărăm, întâi, „plicticoasa” ordine democratică…

Adam Michnik, disident polonez, jurnalist și luptător pentru democrație, adună în Mărturisirile unui disident convertit experiența amară a unei tranziții dificile, marcate, rând pe rând, de sărăcie, populism, fundamentalism, apeluri la răzbunare. Nu există și nu trebuie să existe, sugerează Michnik, spânzurători democratice. „Brutalitatea săvârșită sub drapelul roșu este la fel de odioasă ca și cea aflată la putere sub drapelul negru. Convingerea că nu există torturi de stânga și torturi de dreapta, progresiste și reacționare, a fost principiul fundamental după care ne-am condus întreaga viață.” (Noi, trădătorii, p. 77). Democrația e dreptul fiecăruia la diferență, iar amatorii de schimbări radicale ar trebui s-o înceapă cu propria persoană… E un jurnal de bord al călătoriilor periculoase prin tenebrele actului facerii unei democrații reale această carte a lui Michnik și deci, e mai degrabă o ciornă a unui zidar care pune cărămidă pe cărămidă, decât proiectul grandios al unui inginer. Un fel de perspectivă democratică la firul ierbii.

Pledoarie pentru culoarea gri

Lumea dictaturii, zicea anterior Adam Michnik într-un interviu (1) acordat lui Philippe Demenet, jurnalist al Curierului UNESCO, era colorată în alb și negru, înfăţişându-se ca o luptă eternă între Bine și Rău, între Adevărul absolut și Minciuna absolută. Trebuia să fii idiot sau huligan pentru a îndrăzni să te opui acestei logici. Democrația, însă, e ceva diferit – o lume a conflictului permanent între perspective şi puncte de vedere diferite, între interese fragmentare și neînțelese până la capăt, iar culoarea dominantă este cea gri: cumva neclară, cumva plicticoasă. O căutare fără sfârșit a compromisului, imperfecțiunea veșnică. Democrația nu pretinde infailibilitatea: armele, însă, pot fi înlocuite, într-un sistem democratic, de argumente, iar războiul – cu discuția: un credo oarecum incompatibil cu strădaniile unora de a transforma viața publică în melodramă, iar actul politic în bâlci.

Poziția lui Michnik, în calitate de promotor activ al gri-ului și al „plictiselii” politice, cade „prost” atât în contextul polonez intern al bătăliilor prezentului, cât și, retrospectiv, în angoasele foștilor militanți ai Solidarității, unii dintre ei intransigenți până azi… Pentru unii foști, tonul cumpătat al lui Michnik reprezintă o trădare directă a idealurilor Solidarității, a luptei contra comunismului și statului totalitar. Pozele voioase ale fostului disident, la braț cu ex-prim-ministrul și Șeful Consiliului de Stat al Poloniei Comuniste Wojciech Jaruzelski, au stârnit destule antipatii și animozități printre foștii săi colegi de luptă. Lech Walesa, bunăoară, un alt disident notoriu, a considerat util să ignore o prezență deja anunțată la aniversarea a 10-a a Gazetei Wyborcza, cotidian al cărui redactor-șef este Adam Michnik, platforma mediatică care a susținut cel mai mult și cel mai hotărât firava democrație poloneză postsocialistă, o aniversare unde urma să fie vorbitorul-cheie – o insultă calculată.

De cealaltă parte, Polonia populistă a fraților Kaczyński, sau cea fundamentalist religioasă nu agreează, din alte motive, apelurile la toleranță ale lui Michnik…

Prins între două focuri, Adam Michnik continuă, laborios, în pofida dezinteresului quasi-general, să-și facă datoria care l-a animat pe durata întregii vieți: grija pentru democrație, o democraţie care, amintește el lucid, poate fi distrusă și din bune intenții.

Ce ingrediente favorizează dezvoltarea conștiinței totalitare?, se întreabă Michnik. Răspunsul său, hrănit din lecturi abundente ale minților epocii: Kolakowski, Gombrowitz, Milosz, dar și din pumnii încasați cu dărnicie în coridoarele pușcăriilor poloneze, este că lumea totalitară crește, mai ales, pe solul fertil al dorinței de răzbunare a victimelor. Nazismul a fost o răzbunare germană pentru Tratatul injust de la Versailles. Revoluția sovietică a apărut ca o vendetă finală a celor săraci, umiliți și obijduiți împotriva Țarului, împotriva deținătorilor de fabrici și moșii, împotriva bogaţilor în general. Prelungirea răzbunării, dincolo de anumite limite, este la fel de periculoasă ca și nepedepsirea celor vinovați – din motivul că instaurează un război social permanent, al răilor contra bunilor, al noilor contra vechilor, al corecților contra păcătoșilor.

Soluția optimă, justificată deopotrivă de patosul creștin al iertării, dar și de necesitatea păcii civile între foștii dușmani, este sfârșitul negociat pașnic al regimurilor represive sau militariste, după modelul Spaniei post-Franco sau al Mesei Rotunde care a asigurat transformarea, fără vărsare de sânge, a Poloniei dintr-un stat autoritar într-o republică democratică. Demontarea pașnică a regimurilor eșuate – un cadou frumos pe care secolul nostru ar putea să-l ofere celui viitor. Aici stă și justificarea atitudinii favorabile a lui Michnik față de foștii conducători comuniști, în special Wojciech Jaruzelski: fără îndoială, acesta a fost un nomenclaturist comunist odios, dar nu a fost un Ceaușescu, nici un Hitler, sfârșind prin a ceda pașnic puterea.

Pacea civilă – răspunsul lui Michnik la eterna provocare: ce vom face mâine, a doua zi după Revoluție? Mai degrabă decât o Revoluție după model francez sau rus, disidentul polonez optează pentru una de tip american: nu o Revoluție împotriva a ceva, ci mai curând o Revoluție pentru ceva, pentru o Constituție, nu pentru un Paradis. Un fel de Revoluție Anti-utopică, pentru că utopia este însoțită întotdeauna de ghilotină și gulag.(2) „Noi, nemulțumiții din secta veșnicilor nemulțumiți și speriați, visăm ceva asemănător. Nu dorim alte revoluții morale, strângerea hățurilor, comisii speciale pentru urmărirea dușmanilor virtuții sau ordinii divine, liste ale proscrișilor, ale suspecților de dușmănie și candidaților la suspiciune.

Noi, nemulțumiții, visăm tocmai la o asemenea cârpeală de compromise și rațiune.” (Ultraradicalii revoluției morale, p.124)

Pentru o Lustrație cu față umană

E, într-un fel, motivația actului scandalos al lui Adam Michnik de a se opune cu vehemență Lustrației poloneze, act care a făcut să curgă multă cerneală: „Nu mă tem de adevăr – mă tem de semiadevărurile polițienești, în fapt niște minciuni extrem de odioase. Pentru că lumea valorilor și deciziilor umane văzută prin ochii poliției politice este întotdeauna contrafăcută și diformă. Consider așadar un scandal moral ca sursa principală a cunoștințelor despre om să fie, ca în vremea dictaturii comuniste, arhivele serviciilor speciale ale statului totalitar. Este omagiul involuntar pe care Polonia liberă îl aduce epocii călăilor, turnătorilor și lașilor.” (Limba nu minte, p. 98). O ecuație construită inconștient de luptătorii inconștienți (să-mi fie iertată repetiția) pentru Lustrație este echivalarea automată a înscrisurilor Securității cu Adevărul absolut, ca și cum multe dintre dosare nu ar fi putut fi măsluite, ca și cum victimele sau denunțătorii ar fi putut vedea sau influența modul în care sunt transcrise în dosare mărturiile lor, ca și cum, în interese de perspectivă, Securitatea nu ar fi creat dosare unor oameni care nu au avut nici o treabă cu ea.

Apoi, lustrația a venit în Polonia nu ca o dorință de reconstituire a adevărului acelei epoci, ci ca răzbunare: „Modalitatea în care politicienii polonezi au conceput decomunizarea – ca discriminare și represiune împotriva servanților civili și ai activiștilor de partid, mi se pare inadmisibilă și antidemocratică. Partidul va fi însemnat mai mult decât activiștii. Pe de altă parte, am dori ca adevărul să iasă la suprafață și simt că aceasta e mai degrabă meseria jurnaliștilor și istoricienilor, decât a procurorilor și ofițerilor de poliție. Amnistia nu ar trebui să însemne și amnezie.” (3) ori „Operațiunea lustrației formează și promovează un anume tip uman – omul înfricoșat de nerușinarea triumfătoare, de calomniile omniprezente, de atmosfera de răzbunare, suspiciune și teamă. Omul înfricoșat – cred asta lustratorii și superiorii lor – va sluji smerit noua conducere. ” (Limba nu minte, p. 99)

Dincolo de ideologie

Diviziunea obișnuită între stânga și dreapta pare a fi depășită demult. Această linie de demarcație, creată de Revoluția Franceză, a sfârșit odată cu Revoluția anticomunistă. Astăzi, noua graniță ideologică stă între cei care apără ideea unei societăți deschise, multiculturale bazate pe drepturile fundamentale ale omului, și cei care reconstruiesc, piatră cu piatră, ziduri în jurul societății închise. Printre ultimii: fosta dreaptă, fosta stângă, o bună parte a Bisericii catolice, prinsă astăzi, după cum mărturisea Michnik la Chișinău, într-o dilemă fundamentală: apărarea lucrurilor absolute într-o lume relativistă, iar asta se face nu prin anateme, ci prin dialog, prin mese rotunde, nu predici din altar.

Contextul moldovenesc

La eterna întrebare: ce-i de făcut cu toate astea în situația de la noi?, Adam Michnik oferă un răspuns inspirat din practica KOR (Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor): „În loc să dai foc comitetelor de partid, formează comitete proprii; în loc să implori cenzura să fie îndurătoare, publică-ți cărțile în afara razei de acțiune a cenzurii; în loc să te lamentezi că în școli se predă o istorie falsificată, organizează seminarii și predă istoria adevărată.” (Despre Jacek. Libertate, dreptate, milostenie, p.15)

Un răspuns potrivit atât căutărilor colective de emancipare, cât și unor cercetări şi căutări personale de revelații… A ignora regimul, ca și cum nu ar exista, ce metodă mai bună pentru a rezista marasmelor totalitare.

___________

Adam Michnik, Mărturisirile unui disident convertit. Traducere de Sabra Daici, Editura Polirom, Iași, 2009.

Note:

1. Vezi: http://bit.ly/43RvcI

2. Acomodările lui Adam Michnik, The New York Times, 07 noiembrie 1999, link: http://bit.ly/KtJRw

3. vezi 1