cuvant despre imaginatia ostila-I

Arma cea mai eficientă a ostașului este IDEEA despre dușman pe care o are în minte, nu pușca de pe umăr, sugerează Sam Keen, într-o carte excepțională sub toate aspectele (calitatea argumentării, ilustrații, nepărtinire și o doză mare de angajament civic ca bonus) – ” Faces of the Enemy: Reflections of the Hostile Imagination” (rom. Fețe ale duțmanului: Reflecții asupra imaginației ostile – mi-ar plăcea s-o văd tradusă pre limba noastră, undeva, la Chișinău, la Iași sau în altă parte). Cartea s-a învrednicit și de o ecranizare bună care nu dublează textul, ci îl completează, reușind să lichideze câteva breșe, cea mai importantă dintre ele fiind ”fixația” involuntară a lui Keen, în paginile cărții, pe formele colective de paranoia și pe procesul social organizat de construcție a imaginii dușmanului, neglijând cumva dinamica procesului la nivel individual, adică în conștiința personală a membrilor societății. Discuțiile cu David Lewis Rice, individul care, în ajunul Crăciunului, în 1985 a ucis familia unui avocat din Seattle, pentru că a crezut, în mod eronat, că acesta ar fi evreu și comunist au ca punct de focusare mintea unui american obișnuit – fiind supus unui proces de indoctrinare din partea propagandei de stat și religioase acest cetățean loial își îneacă rațiunea și dă cale liberă unor sentimente de ură. ”Suntem în război, iar eu sunt un soldat în acest război, trebuie să lupt, să fiu gata să ucid și să fiu ucis”, declară războinicul imaginar Rice, condamnat la pedeapsa capitală pentru multimplu asasinat, pedeapsă comutată cu închisoarea pe viață în 1998. ”Mai bine nu ne-am fi cunoscut niciodată”, răbufnește, uimit și îndurerat Sam Keen la sfârșitul întrevederii…

Cartea (1) pornește dintr-o mirare: la atâta retorică belicoasă (un detaliu, prima ediției a cărții apare în plin Război Rece), care tratează cum să ne luptăm cu Dușmanul, cum ar trebui să ne apărăm de el, cum să-l învingem, de ce să luptăm cu el, avem foarte puțină literatură/discuție despre Cine este Dușmanul? Sau: practica dușmăniei și urii este lipsită de o ontologie.

Mini-chestionarul pornit  pe facebook, apoi câteva discuții pe la universitate n-au adus descoperiri psihologice fundamentale, dar au rezonat, surprinzător, cu datele unei alte mini-anchete realizate de un amator în SUA (vezi filmulețul aici).

Aproximativ fiecare știe că Dușmanul trebuie urât, în linii mari, are și idei vagi despre motivele pentru care Dușmanul trebuie disprețuit și nimicit, dar foarte puțini știu numele Dușmanului (fie este utilizat un nume generic bandiții sau teoriștii islamiști, fie categorii abstracte cu conținut aleatoriu – Diavolul)…

sursa imagine Universitatea de Stat din San Francisco, Colegiul de Stiinte Sociale si Studii ale Comportamentului

Afiș anti-sovietic din perioada Războiului Rece (SUA)

Placat sovietic din aceeași perioadă...

Traducere: în prima jumătate a imaginii, din stânga, un muncitor dintr-o țară capitalistă numără mărunțișul primit ca salariu, deasupra lui, un magnat huzurește. Comentariu: în țarile capitaliste cea mai mare parte a profitului ajunge la exploatatori (marii capitaliști, de obicei). În URSS, stă scris deasupra muncitorului fericit  în ușancă rusească, profitul este distribuit muncitorilor.

a) Bestiarul ostil

Motto: La început este cuvântul. Modul în care numim noi lucrurile, persoanele și națiunile modelează percepția și comportamentul nostru. Poezia este, deci, arta cea mai practică. (Sam Keen, lucrarea citată, p.157)

Bestiarul ostil e infinit: păsări (porumbei, ciori, struți, păuni, vulturi etc), mamifere (urși, câini, maimuțe, măgari, iepuri), reptile și amfibii (crocodili, broaște, șerpi), ființe închipuite (stafii, schelete, diavoli) sau abstracte (rachete, linii, dreptungiuri, uniforme) –  tot atâtea, și încă multe alte, posibile avataruri ale dușmanului…

În spatele diversității pot fi identificate, însă, câteva patternuri stabile, vorba lui Sam Keen: ”Majoritatea popoarelor utilizează aproximativ aceleași clișee pentru a caracteriza/desemna dușmanii lor: diavol, barbar, violator. De parcă toți propagandiștii ar fi urmat aceeași școală.”

Astfel, inamicul este:

– STRĂIN

sursa imagine

– AGRESOR

sursa imagine

– FĂRĂ CHIP

sursa imagine

– DUȘMAN AL LUI DUMNEZEU

Martin Luther – slugă a Diavolului.

– BARBAR

– DORNIC DE PUTERE

– CRIMINAL

– TORȚIONAR

– VIOLATOR

– INSECTĂ, VIERME, REPTILĂ, MONSTRU

Afiș anti-semit nazist. Sursa imagine.

– MOARTE

Foarte rar inamicul este zugrăvit ca un luptător destoinic, înzestrat cu trăsături umane… De regulă, asemenea imagini ostile parvin din antichitate, unde lupta era corp la corp, contactul corporal și vizual foarte strâns, iar rezultatul luptei depindea de anumite abilități personale ale adversarilor (îndemânare, iuțeală, istețime, curaj, forță fizică)…Ahile care își bate joc de corpul adversarului său Hector este o excepție dictată de emoții, nu un fapt curent. De obicei, dușmanului răpus i se acorda toată cinstea.

Războiul modern, cu ajutorul tehnologiilor militare avansate aproape că a eliminat factorul uman (avioane fără pilot, rachete ghidate, arme cu țintă automată) și deci, orice șansă de umanizare a dușmanului, primul pas spre trezirea din euforia agresiunii, e pierdută.

(va urma, săptămâna viitoare o discuție/dispută pe tema originilor sociale sau naturale ale agresiunii).

un gal pe moarte...

(1)   Cartea lui Sam Keen mi-a venit printr-o notă de subsol a unui articol al lui Philip Zimbardo, despre care am scris anterior aici.