În week-end am mers cu gașca la mănăstirea Țîpova, mai aproape de cele veșnice: Nistru, stânci, cruci, mănăstire, cascade. Am prins un cer înstelat de o seninatate umilă – mi-a luat ceva timp să recunosc aglomerațiile de stele și să le fixez în constelații, așa cum făceam când eram mici, un răsărit de soare (apa fluviului s-a înroșit pentru câteva minute, apoi a ieșit, grăbit, și soarele), două-trei urcușuri pe pante abrupte, un foc apins cu lemne între două pirostrii de piatră improvizate, apă de izvor – un fel de dialog cu natura, pe unde reușit, pe unde monolog, pe unde surzenie…
Încolo am mers cu un autobuz pe ruta Chișinău-Rezina, kilometrii rămași (vreo 16) fiind traversați cu mașina călugărului Eustafie, care ne-a asigurat, preț de câteva ore, o companie plăcută, mucalită în jurul unei mămăliguțe și a unor pești prăjiți.
La întoarcere, duminică fiind, adică zi de vizită, populată intens de sute de turiști de pe ambele maluri ale Nistrului (am văzut multe autocare cu numere de înmatriculare transnistrene, să fie oare mănăstirile un pod peste ambele maluri? Dacă da, de ce nu se văd pontonierii politici la Nistru, în locul geniștilor care au monopolizat peisajul?), ne-am adresat unui șofer de autobuz cu rugămintea de a ne arunca până în Capitală.
– Nu am locuri pe scaune. Doar în picioare.
– Că tot nu avem de ales…
Autobuzul aparținea unei companii turistice chișinăuene, fiind închiriat pentru duminica aia, unui grup al Organizației Religioase Martorii lui Iehova: bărbați și femei de toate vârstele, adolescenți și chiar copii. Un grup compact de oameni, strâns ca un pumn pe durata întregii zile: împreună au jucat volei, împreună focul, împreună pe stâncile abrupte ale defileurilor din valea Nistrului…
Inițial, au privit cam suspect urcarea noastră în autobuzul Lor, dar îndată ce au aflat că musai șoferul a catadicsit să ne dea binecuvântarea pentru o atare acțiune, mânia Lor s-a transformat într-un fel de indiferență binevoitoare…cum ar veni: faceți ce doriți, suntem și noi oaspeți aici, doar ceva mai mulți, și ceva mai devreme…
După câteva clipe de uimire, legată de faptul că noi, cei 6 intruși, ne-am așezat turcește pe podeaua coridorului dintre scaune, sprijiniți umăr în umăr, a urmat plictisul și indiferența, mai ales că noi chiar nu aveam de gând să-i mai surprindem cu ceva: eram prea obosiți (noaptea petrecutp la mănăstire a fost plinp de toate, dar pentru somn nu era loc), flămânzi, chinuiți de soare și sete…
Cele câteva încercări de a stabili o relație între grupuri a eșuat: eram neglijați ca și cum nu am fi existat. Ceata lor s-a cufundat în trivialitățile ce urmează unei călătorii lungi (cei peste 80 km sunt parcurși de obicei în 3 ore – administrația S.A. Drumuri, Orhei și Rezina, dar și Ministerul Transporturilor s-au străduit să prelungească drumul, prin abandonarea lui în brațele stihiilor, astfel că drumul la moment e mai degrabă rupt dintr-un film despre asediul Berlinului, decât o arteră care ar lega între ei niște oameni : e, probabil, cel mai prost drum de importanță națională) – impresii, arhive de poze, glume, tovărășii de moment.
Se adresează unul altuia utilizând apelativele Frate! și Soră! – o familiaritate care anulează, pe de o parte, toate diferențele de statut social, economic, cultural sau de alt gen: o mulțime impersonală de frați și surori, identici, fără personalitate, șterși, existând doar ca parte a familiei lărgite, pe de altă parte, construiește un sentiment al apartenenței la un grup anume, iar acest sentiment trebuie că place unor oameni rătăciți printre interstițiile tranziției. E un sol tare într-o lume lunecoasă.
Domnule! instaurează o ordine ierarhică, Cetățene! – una administrativă, rece și ea, doar Frate! poate lega inimi fisurate de tot felul de inegalități și rupturi ale vieții…
Tatăl lor e însuși Hristos, iar ei fii lor. Par aproape lipsiși de ierarhie: îi unesc ritualurile practicate des și laolaltă, precum și cântecul, parte de nelipsit a existenței grupului ca atare.
– Cântarea nr. 56, zice cineva în spate, și toată lumea face un cerc în jurul celui care are hârtia cu textul cântecului, cei care, din varii motive nu ajung lângă cântăreț, fredonează melodiile solitar, atât cât cunosc.
În cântece, obligatoriu există ode aduse lui Iehova, utilizate abundent la fiecare 2-3 versuri, corelate cu o autobiciuire personală: credinciosul trebuie să știe, în orice clipă, că doar apartenența la grup și participarea conștiincioasă și regulată la ritual asigură salvarea personală, și nu vreo trăsătură individuală sau cine știe ce abilități private.
Unii sectofobi asemuiesc Martorii lui Iehova cu o organizație totalitară, biserica tradițională, mai ales, face spume la gură să demonstreze, cică cu probe, că Martorii ar instaura disciplină de fier și că ar fi potrivnici credinței drepte. Mai degrabă, aș zice eu, coeziunea e un rezultat al acțiunii unor forțe și ritualuri ce atașează individul de grupul fraților și surorilor. Individul dobândește astfel un reper sigur, un grup neselect, care-l primește la sânu-i, oferindu-i garanția securității și o identitate de împrumut.
Credința în secte este o credință în Utopie, o fugă inventată într-o lume artificială în care istoria și viața sunt abolite, iar Paradisul este atât de aproape, atât de al tuturor…
Imi pare rau, dar sint sceptic. Cunosc citeva cazuri de oameni care au plecat din organizatia Martorii lui Iehova. O organizatie intr-adevar totalitara, cruda, bazata pe bani si incadrarea strimta in standarde. De-personificare totala, cruzine si spalare a creierului. Unul din cazurile de care vorbeam, un barbat, imi spunea ca iesind din secta respectiva s-a nascut a doua oara.
andruskas last blog post..nn404 Not FoundnnnNot FoundnThe requested document was not found on this server.nnnnWeb Server at comluv.comnnnnnn
Cu această organizaţie mă confrunt zi de zi…
Sunt oameni spălaţi la creieri, şi nu se deosebesc cu mult de nişte băbuţe de la ţară, ce stau şi discută pe unu şi pe celălalt, terorizîndu-i pe ai lor din sectă ca nu cumva să facă ceva ieşit din comun şi apoi fuguţa la gruzit… nna…
Limitaţi în gîndire, limitaţi în dorinţe, limitaţi în prieteni, limitaţi în părerea proprie…
Eu întrebări lor nu se pun, căci mintea e defectată…
Şi foarte multe de spus despre ei… (voi descrie o întîlnire săptămânală de alor)
Comandatul lor suprem e la Brooklyn, merge cu Rolsroys, şi mănâncă îcre negre… 😀
HelveteDarks last blog post..nn404 Not FoundnnnNot FoundnThe requested document was not found on this server.nnnnWeb Server at comluv.comnnnnnn
din pacate nu cunosc nici un evadat din Martorii lui Iehova, iar contactele mele cu ei se rezuma la observatii exterioare (uneori acestia organizeaza congrese in aer liber, la Teatrul de Vara din Valea Morilor), s-ar putea sa fie adevarata presupunerea ca iesirea din organizatie este anevoioasa, ca e spalare de creiere, ca e bazata doar pe bani, dar:
– de-individualizarea este inscrisa in chiar logica organizatiei, deci, renasterea oamenilor care au iesit din ea, e pur si simplu re-descoperirea Eu-lui lor, pe care l-au neglijat din ratiuni terapeutice, identitare sau de alt gen…majoritatea celor care acceseaza Martorii lui Iehova chiar nu cauta individualitate, ci fug de ea ca dracul de tamaie, un fel de fuga de libertate despre care vorbea Fromm, accentuata de dizolvarea restului institutiilor traditionale: familie, comunitate rurala, ssitem de valori, care a insotit tranzitia…
– modelul abolirii ierarhiilor, inclusiv cele bisericesti, anularea ritualurilor, icoanelor, clerului, fraternitatea universala propusa de Martori, sunt foarte seducatoare pentru o buna parte dintre cei nemultumiti de prestatia bisericii ortodoxe, inglodata in colaborationism politic, coruptie, si alte rele…
– fals sau adevarat, exista un sentiment al comunitatii, construit in diverse moduri, care tine loc de liant al grupului si-i mentine pe toti pe aceeasi orbita… acest sentiment al comunitatii pare sa fie si el destul de seducator pentru dezmostenitii tranzitiei si modernitatii.
in genere, ar trebui sa examinam contextul social actual, care furnizeaza acestor secte temeiuri si grupuri sociale declasate, care fie nu-si gasesc locul in societatea moderna, fie au scapat toate trenurile…iar sectele raman unica speranta…secularizarea crescanda, dezagregarea modelelor patriarhale, a familiei traditionale, tranzitia economica si lichidarea modelului agricol patriarhal – sunt toti factori raspunzatori de afluxul de oameni care “cad in plasele” sectelor…
cunosc cazuri ale unor indivizi care au intrat in secte ca sa se lase de baut, altii – ca sa primeasca ajutor si sprijin…ai treilea – ca sa aiba cu cine socializa…
Tatăl lor nu este Hristos, or ei nu-l recunosc drept fiu al lui Dzeu. De fapt, Martorii lui Iehova nu sunt crestini, in sensul in care crestinismul presupune credinta in Tatal, Fiul si Sfintul Duh.
Iehova este numele lui Dzeu care se “deduce” din ebraica, nume la care au existat mai multe interpretari. Pare-mi-se Iehova si se traduce drept Dzeu.
Organizatia lor este construita astfel ca sa ofere toată suita de elemente necesare existenţei omului: mituri, ritualuri, pîine, spectacole şi dusmani. Doar ca acestea sunt construite cumva în “contrar” celor tradiţional acceptate in societatea creştină occidentală, dar şi orientală.
Miturile principale, care le împart Martorii lui Iehova, pornesc de la o idee oarecum fundamentalista – lumea este în pericol deoarece a fost uitat cuvintul Domnului, iar mintuirea semnifica intoarcerea la temelie. Numai ca, spre deosebire de alti fundamentalisti, ei intervin cu o novatie, salvarea personală nu poate avea loc decit daca îi salvezi şi pe alţii. De aici vine şi prozelitismul lor destul de agresiv. Prozelitismul agresiv este o caracteristică a religiilor în formare, el rezolva două necesităţi:
1. Suplineşte numărul de părtaşi.
2. Consolidează rindurile or în felul ăsta se conturează mai clar diferenţele dintre “noi” şi “ceilalţi”. Trebuie sa avem în vedere că acel care “porneşte cu predica” prin ţara întotdeuna este mai rigid, mai ferm şi mai rapace în felul de a vedea adevarul, chiar din simplul motiv că logica unei dispute impune o atare formulă. Să nu uităm, de asemenea, că omul este nevoit sa ajusteze gindurile şi emoţiile sale la acţiunile care le întreprinde (dissonanţa cognitiva). Aşadar prozelitsmul consacrat este o metodă foarte efectiva de a consolida rîndurile, respectiv a menţine o anumită disciplină implicită.
De fapt, de aici trebuie să pornim – de la disciplina implicită. Aceasta semnificînd un fel de aducere a propriei personalităţi într-un perimetru clar definit de “restricţii”. Pentru aceasta servesc ritualurile specifice comunităţii, care ordonează într-un fel aparte, deosebit, viata acestor oameni. Ordonează, propunîndu-le alt mit, altă momeală – exclusivitatea de a fi deosebiţi (tautologia este justificată). Ritualurile acestea separă individul din circuitul social obişnuit, puţin mai mult (sau chiar mai mult ) decît ritualurile altor comunităţi (de ex. masonii) şi îi aduc într-o zona de înţelegere care se subordoneză unui set de precepte rigide. Rigiditatea aceasta nu este, însă, de natură administrativă – nu e problemă tehnică să pleci de la ei, e problemă să gaseşti resurse spirituale şi voinţă să negi “adevărul” lor atît de “reabilitant şi reconfortant” şi să rupi relaţiile cu lumea în care ai fost incorporat – rigiditatea vine pe cale subversivă, se instaurează latent dar impunător prin interiorizarea modului de viată care îl propune “sistemul”. Anume în felul ăsta trebuie să privim lucrurile, ca un sistem.
Pentru că orice sistem are o dinamică, provenită din diferenţa de potenţial, în cazul Martorilor lui Iehova pentru a înţelege esenţa fenomenului trebuie să vedem ce crează aceasta dinamică. Starea actuală (punctul iniţial)– lumea este stăpînită de rău. Starea dorită (punctul final) – toţi împărtăşesc ideile şi credinţa lor şi astfel sunt gata de mîntuire. Este o formulă care ar îngrijora dacă ar fi sprijinită şi de instrumentarul ideologic necesar expansiunii absolute (cum ar jihadul în Islam, mai mult în înţelesul extremiştilor decît în înţelesul clasic). În absenţa acestuia trebuie să constatăm că „sistemul Martorii lui Iehova” are un areal limitat de expansiune. Odată atins plafonul de saturaţie, „sistemul” se va închide şi va „consuma” ceea ce a reuşit să acopere. În această situaţie, probabil, se vor produce tranformări în interior (dacă încă nu s-au produs), formalizare, administrare explicită, etc.
Pentru noi fenomenul în cauză reprezintă interes ca un proiect reuşit de aplicare a tehnicilor de inluenţă asupra personalităţii, pe de o parte. Pe de alta, este o zonă de observaţie unde uşor se evidenţiază, se cataloghează şi se descriu regulile ce guvernează sisemele, colectivităţile omeneşti şi peronalitatea. Plus la aceasta, e curios cît de bine sunt puse la punct tehnicile de comunicare care le aplică „misionarii”, parca ar avea o şcoală specială.
dao, vezi aici:
http://www.watchtower.org/e/bh/article_04.htm
tu zici:
“Tatăl lor nu este Hristos, or ei nu-l recunosc drept fiu al lui Dzeu.”
insisi Martorii zic;
‘Jesus is Jehovah’s most precious Son—and for good reason. He is called “the firstborn of all creation,” for he was God’s first creation”, deci, Hristos e chiar fiul lui Dzeu…
cu restul sunt deacord…
Eu, probabil, nu am fost destul de explicit. Hristos este recunoscut de Martorii lui Iehova fiul al lui Dzeu în sensul că Dzeu l-a creat, dar el nu este un Zeu si nu se asemuieste cu acesta.
Nu stiu cum sa explic toleranta mea vizavi de Martorii lui Iehova, dar incerc sa nu-i judec prea mult , cert este ca imi pare rau pentru ei ca sunt manipulati, sunt zombati si par oameni de silicon (plastilina). Ma supara insistenta lor cu care abordeaza si racoleaza, desi asta poate fi interpretata ca un test, o incercare a credintei noastre in care ne-am nascut si in care dainuim.
Aseara am vizionat un film documentar “Nadejda”, exact subiectul acesta a fost abordat, iar una dintre protagonistele peliculei , care era iehovista s-a convertit la crestinism.
Vitalie, promit sa ti-l imprumut.
Marianas last blog post..THIS SCRIPT IS NO LONGER SERVING DATA. UPDATE YOUR PLUGIN
Mariana,ai se pare ,grave probleme de perceptie.In primul rand,in mod normal desigur,nu poti confunda plastilina cu siliconul.Nu sunt la fel,nici macar la pipait.In al doilea rand,NIMENI NU SE NASTE CRESTIN.Crestin devii prin botez,care,conform Bibliei trebuie facut DUPA CE CREZI,dupa ce cunosti Cuvantul.Botezul pruncilor este nebiblic si,pe cale de consecinta,oricine este botezat (numai) asa NU ESTE CRESTIN.Apoi,insistenta,persuasiunea,nu sunt specifice MI.Daca refuzi dialogul,nimeni nu insista…
Iar credinta oricarui crestin nu este incercata cu Biblia…ci cu traditii,datini,obiceiuri pagane,droguri,alcool,pornografie…..
Pt.dao: Iehova este Numele lui Dumnezeu,este prezentat in scrierile canonice ebraice sub forma IHWH,are ca radacina verbul havah,care inseamna ” a face sa fie”.
A fi crestin nu inseamna a crede in trinitate,pt. ca Petru,Pavel si ceilalti apostoli nu au crezut intr-un D-zeu triunic,ei punand -dupa Christos-bazele adevaratului crestinism.Doctrina trinitatii a fost adoptata de biserica deabia in anul 382 e.n.,la Conciliul de la Constantinopole…dupa ce au fost adoptate alte doctrine nebiblice: botezul copiilor mici,cultul crucii,inchinarea la chipuri si statui,etc…Noi nu facem “prozelitism agresiv”,ci predicam Evanghelia ( vestea buna) a Imparatiei(regatului) pana la marginile pamantului,cum a poruncit Isus.Si la ce buna sa faci atata retorica?Poate ne explici cum vine chestia cu “dinamica provenita din diferenta de potential”…Am impresia ca tu creezi concepte filosofice noi…
Si,dao,tu nu te rogi “sfinteasca-se Numele Tau”? La ce bun sa te rogi pt. ceva ce nu cunosti…De aceea,Dumnezeu ne-a descoperit Numele Sau.si …” oricine cheama Numele Domnului(IEHOVA) va fi mantuit”…Rom.10:13..Vezi,intelegi de ce
trebuie sa-l cunosti?
Draga Vitalie ,pe noi nu ne unesc ritualurile ,pt.ca nu avem,nu practicam asa ceva.Doar daca “ritual” inseamna in moldoveneasca altceva decat in romana…Pe noi ne uneste IUBIREA.Si dao,noi nu avem dusmani…nu credem in mituri…nu facem spectacole…te rog sa nu fi nedrept in ce afirmi….sau,informeaza-te mai bine.