“Odinioară, zice Alain Duhamel, editorialistul de la Le Point, politica era o ciocnire/luptă/confruntare de idei și forțe. Acum nu e decât un turneu de personaje și imagini. Această degenerare universală, devenită truism deja, se datorează în primul rând televiziunii, care personalizează, schematizează și supune totul imperativului emoției, apoi tipurilor de comunicare care sterilizează și standardizează mesajele, Internetului, vehicul bun pentru zvonurile și bârfele cele mai absurde, declinului ideologiilor și ascensiunii individualismului…“
Competițiile de idei au devenit bătălii de interfețe, disputele ideologice – certuri cu privire la culoarea lenjeriei unor politicieni, întregul sistem politic s-a personalizat, omul, adică imaginea publică, platforma, soft-ul, “sfințind locul” acolo unde trebuie, și mai ales, acolo unde nu prea e nevoie… Confruntările politice seamănă mai mult cu turniruri medievale, în care, candidații sunt obligați să probeze caii nărăvași ai virtuților. Adversarii nu mai sunt colegi de idei, ci dușmani personali.
Evoluție firească, dacă o percepem ca o împlinire a unei economii moderne a politicului: exploziile demografice, trecerea de la comunități locale (trib, etnie, familie) la comunități globale (națiune, sat global, individualism), complicarea în progresie geometrică a aparatului de stat și multiplicarea instituțiilor au transformat procesul politic în unul (inter)mediat.
Relația politician – cetățean este mijlocită de o serie de instituții intermediare, formale sau nonformale, legale sau ad-hoc (presă, societate civilă, cetățeni, organizații de stat sau particulare, strcturi transnaționale sau transpolitice).
Șeful statului (președintele, regele sau primul ministru), atributul suprem al sacralității puterii politice, pentru majoritatea cetățenilor este mai degrabă un spot publicitar televizat, cu o existență faptică îndoielnică, decât un om “viu” în sensul obișnuit al cuvântului.
Un fapt interesant: medierea produce un mediu favorabil pentru crearea artificială a carismei. Max Weber trebuie corectat aici: rutinizarea carismei poate fi evitată prin utilizarea eficientă a unor angrenaje mediatice, care tind să preia controlul asupra cogniției și realității sociale a individului… Vezi cazul Sarkozy: a umplut, până la refuz, întregul peisaj mediatic, fiind în capul tuturor paginilor: politică, economie, bârfe…
Noul lider carismatic e un produs tehnologic, cu rețetă psihologică și sociologică, cu valențe clare lingvistice: un fel de Nivea sau Dove politic… Un Napoleon era obligat să-și probeze carisma (barakah) în fiecare bătălie, un funcționar de la primăria Chișinău nu are decât să se adreseze la una din televiziuni pentru a i se certifica “divinația”…
Ai stopat la un pas de la concluzia generala, “the big picture”. Noi am ajuns inapoi la starea cand canalele de comunicatie au atins in dezvoltarea sa progresul social din ultimul secol.
Cum zici, in timpurile triburilor liderii trebuiau permanent sa-si mentina carisma/pozitia prin prestarea imaginii sale in fata tribului. Fiecare cuvant, miscare si atitudine erau in vederea tuturor.
Apoi progresul structurii sociale (natiune, stat) a intrecut canalele de comunicatii. Nu era posibil sau practic ca toti membrii acelei structuri sociale sa urmareasca liderii pas cu pas. Deaceea a inceput sa fie distribuita numai informatia ce nu tine de minut – ideile mai fundamentale, actiunile cu impact de mai lunga durata.
Azi informatia e distriubuita pe internet practic momentan. Toti membrii societatii iarasi sint in stare sa urmareasca fiecare gest, expresie sau remarca a liderilor. Intr-un fel, sintem in democratia tribala 2.0
Cred ca progresul de mai depate se va manifesta similar cum a fost deja. Odata cu cresterea vertiginoasa a cantitatii de informatie distribuita, canalele informationale (internetul) se va adapta prin construirea unor filtre care vor selecta si vor prezenta fiecarui membru a societatii numai informatia importanta. O sa ajungem iarasi la un mediu unde ideile fundamentale vor avea o greutate mai mare decat prestatia de moment.
Anatolie Gavriliucs last blog post..Cea mai tampita tara din Europa
Diferenţa dintre democraţiile tribale versiunea 1.0 şi 2.0 e că în ultimul caz canalul informaţional a devenit o parte terţă (mass-media), iar aceasta este cel mai des apropiată liderilor, nu membrilor societăţii. De aceea, mi-e greu să îmi imaginez cine va institui filtre care vor selecta şi prezenta societăţii numai informaţia importantă. Unii utilizează deja filtre de acest fel, alţii nici nu se gândesc la aşa ceva sau, mai grav, au încredere oarbă în pseudofiltre.
Mass-media, cu acordul elitelor,întreţin această “ceaţă informaţională” şi tind să cred că individul, care din acest motiv nu poate avea certitudini stabile bazate pe informaţii, se simte mai puţin manipulat atunci când deciziile pe care le ia se bazează pe emoţiile lui, venite din interior şi (consideră…) sunt mai puţin expuse influenţelor venite din exterior.
}n ochii mei citatul se autodistruge prin utilizarea acelui nostalgic “odinioară”, neargumentat, neexemplificat. Cînd a fost politica o ciocnire/luptă/confruntare de idei și forțe? În tinereţea autorului? În perioada interbelică? În evul mediu sau în antichitate? Unica întoarcere la această problemă are loc brusc — direct la epoca tribală.
Învinuirea televiziunii pentru această stare de fapt îmi pare aiurea. În primul rînd ideile, lupta de idei şi dictatura ideilor au eşuat în plan politic. Pe de o parte toate utopiile ismiste – comunism, liberalism, fascism, fudamentalism religios ş.a. au avut şansa să arate că lumea nu se lasă deformată de nişte principii şi într-al doilea rînd că inevitabil cetăţeanul într-o politică dominată de idei capătă valoare secundară faţă de ele. Ideile devin mai importante.
Anume doctrinuile au fost acele interfeţe care manipulau electoratul. Pentru că se votau/susţineau doctrine, dar în vîrf ajungeau persoane concrete care luau decizii de capul lor. Accesul la viaţa de zi de zi a acestor personaje-cheie a schimbat priorităţile alegătorului. El a devenit conştient că frumuseţea doctrinelor şlefuite este un miraj şi că omu cela e de fapt important. De aceea votează oameni în care au încredere.
Relaţia dintre divinitate şi putere a fost pierdută odată cu democraţia. Pînă la sufragii pe tron aşeza Dumnezeu, după – gloata. Pentru cetăţeni puterea supremă – regele – era un simbol. Sub 1% îl cunoşteau personal ştiau cum arată şi ce face. Lui Ioan Vodă cel Cumplit îi era destul să se îmbrace în ţăran ca să poată fi incognito la piaţa din Iaşi să pedepsească în mod legendar comercianţii şmecheri. Acum 90% ştiu cum arată preşedintele. Prin urmare discuţia despre “sacralitatea puterii politice” mi se pare ne-actuală şi ne-adevărată pentru timpurile noastre.
Axis mundi nu mai este. Capitala e o simlă adresă pentru instituţii. Preşedintele e un hăhăit (Băsescu) / prostănac (Bush) / scund complexat (Sarkozy) / beţivan (Elţin, Voronin) / fustangiu mincinos (Clinton) etc. Steagul e un set de culori şi un brand. Imnul e un cîntec. Nişte atavisme.
(*cu privire la utilizarea termenului baraka
Napoleon dispunea de baraka pentru că imperiul şi împăratul avea origine divină. El a fost pus acolo de Dumnezeu nu de oameni. De aici şi baraka. Carisma e altceva (acum are alt sens) – e posibilitatea cuiva de a cîştiga simpatie. Baraka mai are şi însuşirile manei. Ea poate fi transmisă, sau poate fi cu altcineva.
De ex. “Baraka vladîcăi e mereu cu domnul preşedinte şi partidul de guvernămînt”. Carisma nu poate fi nici transmite nici făcută însoţitor.)
Ion Grosus last blog post..Concurs pentru studenţi şi elevi francofoni
Круто, спасибо! 😉
Cind politica a fost un lucru nobil?!
De cind lupta pentru putere e ceva nobil sau idealist?!
Si niste intrebari pentru Ion Grosu: absolutismul e ideal?!
Cum ai ajuns sa pui liberalismul si fascismul/comunismul in aceeasi fraza?!
Totul e rau in lumea asta, daca vezi numai partea goala a paharului !
Politica e asa cum este, oamenii sunt asa cum au fost dintotdeauna. TVul este ceea ce vor sa vada oamenii.
Si cum imi place mie s-o fac pe intelectualu’ , am sa termin cu un citat al filosofului “fascist” Karl Popper: “the difference between a democracy and a tyranny is that under a democracy the government can be got rid of without bloodsheed; under a tyranny it can not” (conjectures and refutations)
Scuze daca am interpretat gresit articolul sau comentariul lui Ion Grosu, dar cum spunea acelasi filosof “fascist” K.Popper: “numai prin dezbateri argumentate se fac pasi spre adevar”
Sa ne auzim de bine…
1. absolutismul e ideal?!
Nu am auzit de aşa termen. Nu am nici o părere despre absolutism.
2. Cum ai ajuns sa pui liberalismul si fascismul/comunismul in aceeasi fraza?!
Am degradat inexplicabil 🙂
Nu am înţeles nici mesajul şi nici argumentele tale. E clar că ceva te-a deranjat în comentariul meu. Poţi cita acel ceva şi să explici ce anume te-a deranjat?
Ion, nu m-a “deranjat” nimic, nu ma “deranjeaza” opiniile altora 🙂
Insa am vrut doar sa intreb si eu ceva:
1. Cind am scris “absolutismul e ideal” m-am referit la “monarhia absoluta” si asta in urma frazei scrise de tine: “Relaţia dintre divinitate şi putere a fost pierdută odată cu democraţia. Pînă la sufragii pe tron aşeza Dumnezeu, după – gloata.”, inainte de democratie era monarhie absoluta.
2. chestia cu liberalismul chiar n-am inteles-o.
Mi s-a parut articolul prea pesimist in relatie cu politica si am vrut sa ma dau si eu cu parerea 🙂
1. Nu ştiu dacă monarhia absolută poate fi ideală, dar în ea este păstrată relaţia dintre putere şi divinitate. Nu e o apreciere, doar o constatare.
2. Liberalismul ca şi fascismul sau comunismul sunt nişte utopii. În special el spune că atunci cînd oamenilor li se oferă maximum de libertate şi drepturi egale… Ce urmează nu contează pentru că deja suntem pe tărîm utopic. Deci toate sunt nişte utopii.
Întrebarea ta “Cum ai ajuns sa pui liberalismul si fascismul/comunismul in aceeasi fraza?!” e chiar stranie. Acestea trei sunt doar cuvinte, nimic sfînt în ele.
Ion Grosus last blog post..Cele trei pisici
Nu cred ca liberalismul se rezuma la “maximum de libertate si drepturi egale”, omul este propriul sãu stapin si nu are nevoie de cineva sa-i spuna ce sa faca si cum sa faca, nici de divinitate si nici de autoritate(a se citi “stat”). Si atentie, liberalismul nu exclude autoritatea, doar spune ca ea trebuie sa fie cit mai mica. Eu nu cred ca liberalismul e o utopie, ci doar “natura omului”. 🙂
Intr-o oarecare masura aceasta si este vointa oamenilor care sunt in cautare de senzational, iar presa nu face decit sa se foloseasca de aceasta si deja este un lucru bine stiut ca presa e un instrument forte in mina unui politician, la noi in RM se poate foarte usor de observat care si post de teliviziune priveste dupa convingerile sale politice si invers. Noi poate prea dorim sa stim multe ca intr-un final (dupa o goana dupa stiri) sa ne dam seama ca nu stim nimic…
mihawins last blog post..Тургор / Tension (2008/RUS/RePack)