idei limpezi in vremuri tulburi – 2

Participanţii.

Tineri de toate vârstele. Predominant 17-25 ani. Studenţi, vizibil, pentru că se mişcau în găşti organizate relativ constante. Băieţi şi fete: unele în blugi, altele în fuste, mai lungi, mai scurte. La început glume. Atmosferă de grătar: mulţi gură cască, adunaţi mai ales pe bulevard, adică undeva în mijlocul gloatei. Strigăte dispersate: „Jos Comuniştii!”, „Afară!”, „Zimbru campion!”. „Trăiască pinguinii!” a strigat un tip de alături, dorind să provoace zâmbete în cercul de fete ce-l înconjura. Reuşi.

Acest tip de protestatar, să-i zicem, protestatarul-indiferent, reprezintă cam 60 % din cei prezenţi. Ei sunt mijlocul de aur: păstrează o distanţă consecventă faţă de vâltoarea evenimentelor, nu se bagă sub tirul de apă sau pietre, privesc oarecum cu indiferenţă. Sunt perfect conştienţi în fiecare moment: participă afectiv doar la unele valuri ale mulţimii, manifestă activism selectiv şi la urale… Interesul îi ţine pe loc: jocul focului, al apei, al puterii oarbe, al gloatei… Imobili din punctul de vedere al dinamicii – se mişcă anevoie, preferă să stea pe loc, pe poziţii bune de unde se vede bine şi nu e pericol…

Altfel de participanţi. Predominant indivizi de 35-45 ani. Ochelari de soare, sacouri negre, din piele. Un prieten mai în vârstă: „Râşniţele astea le văd de prin 1990, sunt prezenţi la toate protestele.” Scrutează atent mulţimea, se ţin deoparte. Nu au un comportament agresiv, dar nici nu încearcă să-şi mascheze curiozitatea. Circulă permanent – uneori trec demonstrativ prin mijlocul unor grupuri de 5-10 alţi manifestanţi. Nu cred că provoacă, probabil le place să sfideze …

Protestatarul-suporter – stă în imediata vecinătate a lucrurilor interesante. De obicei, el nu aruncă pietre, doar strigă, încurajează, bate din palme, aclamează, aplaudă, îmbărbătează. Unele fete din acest grup şterg sângele de pe fruntea unor „combatanţi” cu batitele lor finuţe. Protestatarul-suporter reprezintă, de fapt, pilonul pe care se construieşte activismul celorlalţi: el alimentează emoţional, psihologic şi retoric grupul „activilor”. Deseori, suporterii părăsesc grupul pentru a se ralia „indiferenţilor” sau „activilor”. Mai ales ultimilor. Grupul este nestatornic, flexibil, se mişcă deopotrivă cu logica evenimentelor. De fapt, aveam impresia, că anume suporterii declanşează această logică.

Protestatarul-activ – eterogen, mulţi tineri, minori chiar. Despre ei se ştie totul: aruncă pietre, provoacă poliţia, formează baricade, sustrag scuturi, bâte, epoleţi sau căşti de poliţişti pe care le livrează, patetic, mulţimii de aclamanţi. Se bagă neînfricat sub tirul de pietre, sub şuvoiul de apă, gonesc poliţiştii pe coridoarele Preşedinţiei şi Parlamentului, scot mobilă, aprind ruguri pe care ard prada…În ochii lor e beţia puterii: sunt agresivi, unul cere să i se cumpere ţigări: mulţimea îi aruncă un pachet… Clădirile sunt ale lor: conform unui ritual străvechi, soldaţilor, după asediu, li se permite să jefuiască reduta cucerită. Geamurile sparte reprezintă probe ale „bărbăţiei” lor, fiind deopotrivă mărturii materiale ale unui eroism… spre seară, când „cetăţile duşmane” au căzut, o parte din activi s-a disociat de grup. Au apărut sacoşe, saci, plicuri în care foştii vandali îşi încarcă achiziţiile…

N-am văzut provocatori (poate n-am ştiut să-i identific), dar erau indivizi care ştiau, la fiece moment ce trebuie să facă, cum trebuie s-o facă şi ce va urma.