O stare de virginitate spirituală pe care o găsesc în cele mai neaşteptate locuri:
Ceva timp în urmă (20-23 ianuarie), Catedra Filosofie şi Antropologie a Universităţii de Stat din Moldova a găzduit un workshop „Ce este consilierea filosofică. Strategii de consiliere“, organizat de RAN LAHAV, SUA, dr., consilier, Siena Heights University (Michigan), Johnson State University (Vermont), Haifa University (Israel)…
Pentru că Universitatea e cam săracă în fonduri, d-nul Lahav a fost cazat, pe contul propriu al unor entuziaşti, într-un hotel particular. Zilnic, cineva dintre noi urma să-l conducă de la Universitate la acasa lui temporară… În una din seri, am mers eu… Am discutat despre consilierea filosofică, l-am întrebat dacă nu există riscul ca situaţia existenţială de bază, acel pattern care ne construieşte relaţia fundamentală cu lumea, pe care consilierul trebuie să-l identifice, să fie construit/proiectat de consilier pe persoana consiliatului, mi-a zis da, i-am mai zis că sunt un marxist creştin şi veni vorba, ca de obicei, între 2 filosofie, despre lume… Sunt un constructivist moderat, am spus eu… În parte, lumea e construită de noi. El se opri, mă privi în ochi, apoi, calm:
– I am too religious to speak about this… (rom. Sunt prea religios pentru a vorbi despre asta.)
… Alte măşti, aceeaşi piesă: ieri, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a aceleiaşi Universităţi, unde ţin un curs general de filosofie… Îl discutam pe Sfântul Augustin. Inevitabil, cuvântul „Dumnezeu” era pomenit des: în contextul păcatului originar, a nemuririi sufletului. Un student, nu neapărat cel mai bun, mă întreabă:
– Şi cine e, mă rog, acest Augustin că-şi permite, în genere, să vorbească despre Dumnezeu?
Cum defineşti virginitatea spirituală?
Ion Grosus last blog post..Mărţişor sales in Moldova not affected by crisis
si raspunsul?…
Chiar ieri cautind pe google search cheyword-ul Interviu politic, mi s-a deschis un interviu cu DumneZeu de Octavian Paler, daca este cineva ce nu l-a citit inca, i-l recomand… e super(b).
Maxs last blog post..Nu dă Doamne… ca la noi la USM
eu mi-as permite sa explic virginitatea spirituala, asa cum o inteleg.
nu conteaza, “in materie”, daca crezi in Cel de sus, vrei ori nu, esti urmas al vreunui cult religios, asociaţie/grupare religioasă. fiecare model mentionat incearca o explicare teofanica (chiar daca cuiva ii pare primara) si proclama trairea unei experiente religioasa.
Emil Durkheim, dintr-o perspectiva sociologica, spune altfel: el vorbeste despre societate ca “suflet al religiei”. asa ca, in forma pura, ateismul e un cuvant sterp, care nu spune nimic mai mult, decat homo sapiens.
gandirea lui homo sapiens, nu e pur rationala. chiar daca cineva, cu toata ardoare, ar incerca o astfel de explicitare. imho, gandirea umana nu e lipsita de arhetipul unei credinte/gandiri initiale, religioase/mitice.
abolirea divinitatii (numinosului), n-are nimic de-a face cu trairea experientei religioase. virginitatea spirituala ar fi o forma in care se degaja o buna parte din trairea psihologica a omului, dar si in care, acesta gaseste suportul unei fiintari.
“oamenii par normali, dar daca stii sa asculti cu urechea, auzi lucruri ciudate”, acelasi Ran Lahav.
nu stiu daca tacerea, refuzul de a vorbi este o dovada de umilinta in fata unei teme care ne depaseste. o abordam prin insusi felul in care traim. nu avem acea virginitate spirituala. de ce, atunci, sa nu vociferam? ramine de hotarit cum e mai bine sa vorbim despre asta, si daca exista, totusi, anumite limite (care pot fi si ele discutate), dar nu vad nici o virtute in tacere.
ma gandeam la “virginitatea spirituala” in cateva moduri:
– ca o situatie in care proiectezi asupra unei zone (sa-i zicem religie, sa-i zicem necunoscut) un aunme tip de dispozitie psihica (respect, frica). virginitatea sprituala s-ar confunda asa cu atitudinea fata de sacru, cu o anume frica corelata cu groaza, cu sentimentul de creatura (Otto e cel care le aduna sub un acoperis semantic. eu nu sunt virgin spiritual pentru ca nu mai proiectez asupra niciunei zone a lumii o asemenea atitudine…
– o configuratie a lumii in care anumite zone sunt mai inzestrate cu sens si Putere decat altele..lumea lui Lahav ca si a studentului in cauza nu e egala, nu e plana, pe cand a mea e o suprafata uniforma fara cute sau lanturi “muntoase”…fiecare loc e egal cu alt loc…la virginii spirituali nu e asa> anumite locuri sunt mai locuri decat altele…
– refuzul de a vorbi insemna in cazul lui Lahav, un refuz de a cunoaste, in sensul de a aplica un tip de grila acestor zone. de a le umaniza…nu stiu daca era o umilinta…
am scris umilinta referindu-ma la acea modestie de evita sa impui o grila asupra unui domeniu care iti va ramine in mare masura necunoscut. Refuzul de a proiecta e un fel de umilinta, sau, ok, respect fata de acel semi-cunoscut sau necunoscut. Dar totusi cred ca odata ce exista o atitudine, nu mai exista virginitate. A lua atitudine inseamna deja a gindi, ridica deja anumite intrebari la care raspundem implicit (traind cu acea atitudine, lasind-o sa ne informeze alegerile si alte atitudini), daca nu explicit (vorbind). in fine, a vorbi nu implica a cunoaste (necunoscutul ramine necunoscut independent de vointa noastra) ci vociferarea, poate conceptualizarea unei atitudini inevitabile.
virginitate spirituala, ai?
sa ne jucam un pic.
eram la un seminar pe filosofie practica, si dupa prezentarea mea, cineva m-a intrebat daca un filosof should be ignorant, am interpretat ignoranta nu ca pe un punct de plecare in cunoastere, ca pe o idee socratica, eu stiu ca nu stiu nimic, ci de la conceptul de ignoranta in sens de superficialitate. apoi am realizat, dupa o discutie lunga cu walter si cu lydia amir, ca aceasta ignoranta inseamna virginitate intelectuala, adica – capacitatea de invata ca si cum acesta este primul lucru care se intampla in viata.
acum virginitate spirituala. la drept vorbind exact aceeasi intrebare ca si a lui Ion, doar ca mai adaug un semnul exclamariil. nici un raspuns nu ma convinge de posibilitatea unei asemenea virginitati. daca eu, ca individ am deja un soi de religiozitate, care ma defineste, ma face deci sa gandesc intr/un anumit cadru, sa simt in acel cadru, relatia mea cu Celalalt este deja una lipsita de castitate. poate oare cineva dintre noi sa simta in afara unui cadru deja stabilit.
PS. povestea in care un taran ii explica fiicei sale existenta lui dumnezeu. argument de baza: daca ograda mea are un stapan, si lumea, care e o ograda mare – tre sa aiba stapan.
Ran Lahav are dreptate. si Eliade. nu exista virginitate. e un mit masculin clasic 🙂
angelas last blog post..imi ajunge tacerea din mine
eu as interpreta chestia asta in termeni de intimitate insuficienta intre voi 🙂
ran stie sa vorbeasca despre destul de multe lucruri fara sa-si spuna perspectiva personala – pt ca e un ascultator f bun 🙂 si pt el conteaza felul in care vezi tu, ca interlocutor, lucrurile. si va spune ceva de genul ‘mi se pare f interesant ceea ce zici, pt ca…’ si aici va face o conexiune intre lucruri despre care nu remarcasesi inainte ca sunt conectate 🙂 si te va face sa vb si m mult 🙂
pt construirea unei intimitati, se pun in comun tare multe lucruri – tare multe povesti, experiente traite impreuna – si abia atunci oamenii de felul lui vor sa vb cu tine despre lucruri f intime, cum e religiozitatea.
khoras last blog post..(intalniri meaningful)
khora, s-ar putea sa ai dreptate… chiar daca pentru mine, a aborda religiozitatea nu implica neaparat o intimitate, ci poate fif acuta cud etasare, inclusiv cu oameni cu care ma cunosc de 2-3 momente si nu exista comunitatea ai de povesti si experiente…Lahav vine totusi din alta traditie…
angela, ma refer la virginitatea religioasa ca la o castitate indusa, ca la o constructie constienta care refuza unei zone a lumii un anume tip de atitudine… adica, a nu vorbi despre zona “creatiei lumii” (cum incercam eu s-o fac in discutia cu lahav) in termeni laici (utilizand cuvinte “murdare”, umane)… a nu vorbi-ul asta e atat umilinta, cum zice m, cat si interdictie, un tabu…