crocodil

E un joc practicat printre copii, adolescenţi, tineri, maturi, de fapt, pentru toate vârstele. Unii zic că nici măcar n-ar fi un joc, ci doar un pretext ludic.

Regula 1: trebuie că există un grup de „iniţiaţi” care cunosc jocul.

Regula 2: căutăm un neiniţiat care aude pentru prima oară de „Crocodil”. În companiile mari, cu oameni ce nu se cunosc între ei, probabilitatea de a găsi un asemenea ins e mare…

Regula 3: novicele va trebui să explice prin gesturi un cuvânt pe care unul dintre „ştiutori” i-l va sugera, iar restul auditoriului încearcă să-l ghicească.

Regula 4: cineva dintre iniţiaţi ia novicele la un loc retras şi-i zice cuvântul „crocodil”.

Regula 5: novicele traduce cuvântul în limbaj mimico-gestual…

Clenciul e că întreg cercul de iniţiaţi cunoaşte cuvântul ce i-a fost sugerat novicelui, dar toţi se străduie s-o facă pe niznaiul, adică morţi în popuşoi, adică, cum ar veni, nepricepuţi.

Ideea de bază a distracţiei constă în a evita pronunţarea cuvântului „crocodil” de către auditoriu: e o goană între iniţiaţi şi novice: primii se străduie să nu zică cuvântul „crocodil” chiar atunci cân e e vident că despre el merge vorba (se poate de vorbit despre reptile, despre şopârle, despre cele dispărute), iar novicele încearcă să-i convingă că acesta-i un cuvânt atât de simplu. Jocul durează atâta cât ţin nervii participanţilor…

Am fost pe post de novice (la Cla Plăcinte Ains, organizat, găzduit şi animat de Klaus) – o senzaţie tare, datorată unei tensiuni: cum dracu, nu pricep ei că e vorba de crocodil, când arătam atât de convingător cum un corp însufleţit stă în apă, pândeşte apoi iese din apă brusc, cască o gură cât o şură şi muşcă (pe vărul lui Klaus crocodilul meu închipuit „l-a muşcat” mai în serios de câteva ori, cred că are sărmanul vânătăi!)? Neînţelegerea prefăcută a „iniţiaţilor” mă scotea, pe alocuri, din minţi…Nu pot, gândeam eu, să fiu atât de neconvingător şi un actor atât de mediocru… printre variantele propuse de auditoriu: pinguin, bârnă, hipopotam, ţistar.

Mai târziu, a apărut un alt prieten al lui Klaus, student la VGIK (Institutul Rus de Cinematografie Gherasimov), căruia  i-am jucat aceeaşi festă. Tipul şi-a lust în serios rolul: a gesticulat generos, iar noi, printre zâmbete, avansam idei „deştepte”: Ceburaşka (era atât de aproape încât ne temeam să nu-şi de aseama), archeopterix, tiranozaur, rechin, covrig, gimnast… Într-un final, tipul şi-a dat seama că este „jucat” (dacă nu mă slava Năstica, nu ştiu care ar fi fost soarta mea), iar cireaşa de pe tort a fost când tipul care a iniţiat novicele a rostit pe un ton demn de orice Arhimede: Crocodil!!! Uraaaaa!

Un joc minunat, merită jucat cu plăcinte, vin, vin fiert (maestrul de ceremonii Florin), plăcinte (Dana is the best)…