in umbra urrs. impresii

Vasile Ernu

„Născut în URSS”

Polirom, 2006

Impresii fugare…

Am citit de 2 ori această carte. Întâia oară, în fugă, am lecturat-o ca o întrebare. A doua oară, pe îndelete, am încercat să ghicesc în cele peste 230 pagini niscaiva răspunsuri la eterna întrebare: ce a fost URSS şi cine a (sine)ucis-o, de ce ne este atât de dragă şi de ce ne despărţim de ea atât de greu?

Recunosc, experienţa mea de „născut în URSS” nu este prea consistentă şi mai ales, nu este credibilă. Ultimii ani ai existenţei Uniunii Sovietice au coincis, practic, cu primii mei ani de viaţă şi mă gândesc, că nu pot în ruptul capului să separ experienţa inedită a copilăriei mele de cea a cadrului general URSS. Nota subiectivă a copilăriei cu toate frumuseţile ei va fi întotdeauna profund ataşată de percepţia istoriei acestui colos numit URSS. S-ar putea ca această coincidenţă a timpului propriu fericit cu cel colectiv să fie unul din motivele care explică persistenţa mitului sovietic în imaginarul basarabean.

Cele două lecturi le-am ordonat într-o schemă mai generală întrebare-răspuns, după care, mi s-a părut mie, Vasile Ernu a construit cartea sa. Am găsit 3 asemenea duete întrebare-răspuns:

– Ce a fost? – de ea se leagă toate pasajele, capitolele, frazele, propoziţiile care încep sau presupun un „aţi auzit de?”, c’est-à-dire capitolele despre bancul sovietic, rock-ul sovietic, filmele, iubirile lui Lenin, băutura sovietică, vestimentaţia sovietică, Ostap Bender, 9 mai, KVN, Gorbachiov, Şahul, motocicleta Jawa, adică cam 70 % din volumul cărţii. Din păcate doar enumerate, adunate de-a valma, un fel de likbez istorico-cultural fără o ţintă explicativă concretă, a cărui singură raţiune de a fi prezent în carte e pentru că făceau parte din acel univers al lucrurilor-ideilor-gândurilor numit URSS…Chiar mă îndoiesc că era nevoie de un asemenea compartiment în carte, de vreme ce există atât istorii specializate, mult mai documentate: „Istoria URSS în bancuri” a lui Dubrovski, apărută în 1991, chiar în anul prăbuşirii imperiului, sau magistrala „Civilizaţia Sovietică” a lui Serghei Kara-Murza, ori „Homo sovieticus” a lui Alexandr Zinoviev… Pe durata unor peisaje am avut impresi Ernu a comis greşeala de a dori să zică totul pe o foaie de hârtie şi nu i-a reuşit decât să înşire lucrurile. O grandomanie pedepsită de Dumnezeul literaturii…

Astfel cartea este cel mult un ierbar al universului sovietic, un ghid turistic într-o ţară inexistentă.

– Cum a fost (bine sau rău)? – problema se pune în termeni exclusiv morali şi răspunsul este de fapt o polemică – represiune economică vs represiune politică etc… Ernu a prins două asemenea fire polemice, pathosul şi represiunea:

1) „Odată cu dispariţia URSS s-a pierdut ceva. N-aş putea să vă spun ce. Poate că s-a pierdut un anumit patos, un anumit mod de a vedea lucrurile şi a trăi viaţa de zi cu zi, poate entuziasmul de a mai crede în idealuri, poate un anumit fel de a suferi.” (p.9)

2) „Între lumea din care am ieşit şi lumea în care am intrat nu există o deosebire fundamentală, ci doar una de nuanţe, de ambalaj. Dacă lumea în care am trăit era axată pe represiune politică, lumea în care am intrat e bazată pe represiune economică.” (p.236)

Ambele drumuri puteau duce undeva (chiar dacă problema pathosului sovietic a fost abordată şi de Iulian Ciocan, mai revin la el când am timp, şi de Savatie Baştovoi în „Iepurii nu mor”), dar au fost abandonate.

– Ce a însemnat de fapt asta? – din păcate, cea mai importantă întrebare, poate unica la care trebuie să căutăm răspuns într-o asemenea carte, este aproape neglijată. Preocupat să ne spună ce desene animate frumoase am avut pe timpul sovietic, ce muzică underground ascultam, ce s-a mai întâmplat după moartea lui Stalin, Vasile Ernu uită să construiască fire de sens, legături sociale coerente. Există câteva sclipiri, abandonate şi ele, însă, pe drumul narativ:

„Capitalismul acesta ne-a stricat de tot. Ne-a distrus una dintre cele mai mari plăceri, plăcerea de a avea lucruri obţinute cu greu.” (p.18) – o temă foarte bogată pentru un roman/eseu.

„A construi comunismul fără alcool e ca şi cum ai construi capitalismul fără reclamă.” (p.84) – trebuia dezvoltată ideea, dincolo de reţetele de preparare a diferitelor cocktailuri.

Societatea civilă sovietică:

– kuhnea – bucătăria

– oceredi – rândul, coada… (p.200 – 201). – nişa care trebuia rumegată, stoarsă.