Am fost ieri la un concert din alea frecventat de la bourgeoisie moldave. Cu dulcegării: „inimioară”, „îngeraş”, „iubirea e tot mai rară”, „copii puri”, „te iubesc până-n veac şi dincolo, doi metri” etc. etc… Un ritual colectiv de spălare a păcatelor, sublimare a insucceselor, nefericirilor şi iubirilor refulate… interpretul era un român din România… În pauza dintre două cântece, unul despre mamă, altul despre copiii îngeri, o doamnă a urcat pe scenă cu ceva flori în mână … s-a apropiat de maestro, l-a pupat pe obrazul stâng, i-a smuls microfonul din mână şi a rostit, cu evlavie, pathos şi ceva mândrie:
– Maestre, vă iubim mult şi … dorim cetăţenie română!
Dragi/drage artişti/artiste române, nu uitaţi, când veniţi la Chişinău, în turneu sau la căscat gura, nu vă primim dacă nu aduceţi măcar doi saci de paşapoarte româneşti…
Fazele astea nu sunt doar penibile, si si paguboase! Ne fac mereu sa ne intrebam: iubim Romania pentru ca ne da pasaport, sau pentru ce este ea, in lipsa acestuia?
fiecare o iubeste in felul sau: unul pentru pasaport, altul pentru cultura, al treilea pentru bibliotecile romanesti, mult mai bogate decat cele din moldova…
faza in sine mi s-a paurt hilara.. nu ma incumet sa ma pronunt impactul ei asupra imaginii rm in strainatate, pentru ca nu ma intereseaza aceasta imagine.. este bine ca transpira asemenea “fraze”, mult mai bine decat mirajul podurilor de flori etc…
mie mi se pare ca vladimir a pus o intrebare buna. nu stiu daca e vorba tocmai de “iubire”, dar oricum intrebarea ramine.
intr-adevar, presupunand ca azi pasaportul roman n-ar fi decat un simplu acces in tara Romania si nimic mai mult, cati si l-ar mai dori? Cu siguranta ca numarul celor doritori de acest act ar scadea considerabil. Si atunci, vitalic, cum mai poti spune ca a avea pasaport roman inseamna unul dintre felurile de a iubi Romania?
Daca mai multe tari ale uniunii europene ar oferi cetatenie moldovenilor, cati si-ar mai aduce aminte de Romania? Ma tem ca multi dintre ai nostri pur si simplu si-ar gasi alte spatii de existenta, uitand de Romania.
In fine, nu stiu daca e musai sa ne legam destinul cu toata incapatinarea de aceasta tara, dar poate ca e, totusi, o datorie (atat la nivel de tara, cat si la nivelul fiecarui individ in parte) sa raspundem la intrebarea “cine suntem?”.
exista si dragoste din interes, cum ar veni… si nu vreau sa vars lacrimi de crocodil pentru o puritate originara sau pentru un estetism inchipuit al patriotismului… deci, si dragostea celor care doresc pasaport e legitima, chiar justificata…
ca si morala, patriotismul e o tinta spre care duc multe drumuri, unele din ele nu chiar curate…
De la Vitalie, la Vitalie. Imi place cum gandesti, despre patriotism i mean. Sunt de un an si… la Bucuresti, fara pasaport, totusi legal. Sincer, vremea patriotismului s-a cam dus problemele de etnie trebuie sa le gandim in alti termeni. Cuvantul patriotism este folosit de politicieni pentru a ne manipula. Iar despre cetatenia romana: Vrem sa fim in UE doar din cauza situatiei economice.
intrebarea “cine suntem” basarabenii nu si-o mai pun de multa vreme, caci daca si-ar formula-o si-ar da seama ca nu prea stiu ce sa-si raspunda! Total de acord ca daca basa si-ar putea obtine orice alta cetatenie doar pentru a putea munci legal in spania sau italia, nici nu si-ar mai aminti ca exista o astfel de tara: Romania. Nu mai are rost, in acest context, conceptul de cultura. E inutil.
eu zic ca basarabenii isi pun totusi problema: cine suntem, dar obisnuiesc sa dea un raspuns nuantat, cu o lista a prioritatilor putin modificata: se scoate la vedere intai cocneptul de apartenenta religioasa, apoi cel poporal care s-ar defini doar ca totalitate a insilor care isi duc viata intr-un perimetru, nu tocmai cel mai fericit…
Cetatenia romaneasca, nu neg, mi-am dorit-o si eu, acum ca sunt in Romania, am permis de sedere pe 5 ani, am asigurare medicala, contract de munca si o pensie asigurata, si apropo, dreptul de a calatori in spatiul UE (permisul de sedere permanenta mi-ar asigura acest drept), nu mai resimt atat de acut nevoia de a avea cetatenie, decat in ziua de alegeri, as vrea si eu sa ma duc cu sotul meu (cetatean roman si roman ardelean) la vot, as vrea sa ma implic mai mult in… nu zic politica, dar am impresia ca cetatenia mi-ar acorda un drept care e totodata obligatie de a-mi pasa de lucrurile care se intampla in aceasta tara… as fi acolo in piata universitatii si as scanda si eu lozinci anti/tariceanu sau anti-becali sau anti-cine-vreti-voi sau pro-cine-cred-eu. Nu as avea nevoie de cetatenie romaneasca ca sa ma pot duce la cules de capsuni in Spania, ci pentru a nu ma mai simti in tara “mea” o “straina” care are treaba o data pe an cu Autoritatea pentru Straini…
Ah, nu se poate, sa nu va mai pese de Romania… decat daca are ceva de oferit… apropo, editorialul lui Ianus e o voma pseudo-literara…
Sunt tare bucuros ca mai intalnesti oameni asa autentici ca Oxana, chiar daca numele ei nu este neaparat unul foarte romanesc:-))))
Vladimir, nu se mai poarta discursurile identitate, pentru ca se presupune ca stim foarte bine “cine suntem”, oricum pentru fiecare in parte, la nivel de individ, problema identitatii e clarificata… cat despre numele meu neromanesc, are doar rezonante slave, nu si radacini slave 😛
dupa 5 ani de asteptare se pare ca mi-a venit si mie randul (sa depun dosarul pt cetatenie)! Ura!!! Doar ca mai inainte mi-o doream mai mult…
eu nu mi-o mai doresc deloc..chiar deloc… 🙁