doua bune

Primo, am apărut în Tiuk, ediţia iarnă 2008. mă recomand insistent, cum altfel! Lecturaţi-mă, oameni buni, poate am ceva cozi, poate sunt niscaiva motive de reglări de conturi…sunt Open minded pe toată linia, accept orice critici, impresii…

n-am reuşit să prind încă o lectură integrală a revistei, de aia merg pe sărite… După ce mă citiţi pe mine, săriţi la Stanislaw Jerzy LEC – Aforisme în traducerea lui Leo Butnaru. Polonezul ăsta mă scotea din minţi în anii studenţiei…

A doua bună este apariţia (într-un final) a revistei Stare de Urgenţă. După ceva aventuri tipografice, revista a reuşit să iasă la tarabe. Numărul 3 e ceva mai slab decât nr. 2 (n-am scris despre el deşi am promis. Scriu acum: în nr. 2, pag. 8, un dialog purtat de Petru Negura cu Monica Heintz „Cine învaţă copiii moldovenilor plecaţi peste hotare?” a urcat revista pe …culmi…o perlă sociologică-pedagogică-psihologică de mai mare dragul. Pentru studenţii de la filozofie, psihologie, asistenţă socială, antropologie socio-culturală: a se citi obligatoriu!). Nu este un articol care să facă diferenţa, există însă câteva dosare tematice din care se putea stoarce ceva mai mult sos intelectual.

Deci, reproşez, deplâng, invoc, tristez, condamn şi înţeleg lipsa dialogului dintre mediul literar şi cel universitar… Plâng că o temă precum „Sterotipurile moldovenilor faţă de români şi viceversa” a fost dată pe mâna unor scriitori, studenţi, intelectuali anonimi, jurnalişti etc… asta în condiţiile când aproape fiecare universitate moldovenească (şi sunt multe!) are o catedră de psihologie, psihopedagogie. Mai mult avem o droaie de psihologi, antropologi, politologi, sociologi, etnologi, etnografi, filozofi, pedagogi, specialişti în imagologie, etnopsihologie, conflictologie etnică, în fine, oameni cu scaun la cap, cu monografii, lucrări ştiinţifice şi experienţă tematică acumulată pe durata câtorva decenii. Şi comoara asta stă să putrezească: e chiar aşa de greu să ceri părerea unor oameni competenţi? Sunt aşa de opaci profii noştri universitari faţă de o colaborare cu mass-media? Sunt atât de tăcuţi?

Mă angajez să port tratative cu ei, vreau să-i auzim, că au suficiente cunoştinţe şi studii interesante, mai ales acolo, la stereotipurile etnice… Mă rog, impresia mea…

Am prins o bucată din Vladimir Sorokin, pe care l-am scos de pe aldebaran încă vara trecută, dar n-am reuşit să-l citesc. Până apare ediţia în română, în traducerea fraţilor Vakulovski, poate găsesc timp pentru o lectură în original şi fac o cronică de întâmpinare… curios, Vakulovski-i lucrează de pe varianta oficială, sau merg şi ei pe .doc-ul de pe site-ul respectiv?

M-a „prins” textul lui Oleg Carp „Două mâini pentru mama” din rubrica Proza Contemporană în Căutarea Editorilor.

La tema De ce se urăsc basarabenii între ei, aş putea adăuga spusele amicilor Lupuşor+Leşanu care au povestit (ieri, la o bere+o bere+o bere) despre dedovşcina (relaţii neregulamentare brutale în armată) din căminele studenţeşti de la Galaţi şi Iaşi. Un fel de western cu cowboy moldoveni, poliţie română ineficientă şi Armata Roşie, secţia desantici, pe malurile Dunării. Tre să cer un copyright…

A se citi: textul lui Adi Urmanov şi Oda borcanelor, autor Diana Iepure, muzica o pune fiecare pentru sine. Candidat la Imn naţional neoficial, în proză. De adăugat: Mivina, lapte condensat, vinul de casă şi, la alegere, conservele „Zavtrak Turista” (Dejunul Turistului)…