Nici n-a reuşit şeful statului să ajungă de la Ministerul Culturii la Preşedinţie că ziariştii de la Moldova Suverană au şi închegat un articol în spiritul criticilor adresate de preşedinte participanţilor moldoveni la Eurovision. Amintesc că preşedintele ar fi spus că „barzii moldoveni” ar fi prost pregătiţi şi ne-ar face de ruşine… Paradoxal, artiştii au tăcut chitic – ai fi zis că aşteaptă sprijin din partea vreunui colectiv de muncitori de la uzina de tractoare… Nici o organizaţie a breslei nu a luat atitudine: cum ar veni, oricine este în drept să încalce autonomia sferei artistice şi a exprimării libere (cum au încălcat-o, ceva mai devreme poliţiştii, cu ocazia scandalului „Monoloagele vaginului”). Mă rog, e problema domnilor artişti şi nu au de ce să se plângă că nu au condiţii sau că spaţiul public este nefavorabil. În fapt, normalitatea creatoare nu e cea postulată declarativ în legi, ci cea pe care eşti dispus s-o aperi şi pe care o controlezi efectiv, şi dacă zona asta e nulă, trebuie, ca artist să-ţi asumi consecinţele…
Altfel, articolul cu pricina, „Lipsa acuta de material de valoare” semnat de Cristina Porcesco, e un straniu melanj de neînţelegere, naivitate şi ceva tupeu. „Criticile” se împart în 2 grupuri: estetice şi economice.
Critica estetică, poate fi rezumată în câteva „argumente”:
– lipsa de inspiratie a participantilor
– Un puhoi de melodii strinse parca de la un concurs pentru amatori
– versuri sterse si banale
– piese lalaite intr-o engleza execrabila
– muzica de la noi este intr-un declin total
Setul de etichete este aplicabil întregii zone a muzicii pop autohtone, dacă am uitat că muzica pop nu este decât…muzică pop şi că calitatea nu este punctul ei forte. Ea distrează, vinde discuri şi casete, imagini şi reviste glossy, emisiuni cu VIP, într-un cuvânt scopul ei este divertismenul, nu performanţa lingvistică, poetică sau estetică. Ar însemnă să descuiem un lacăt cu o cheie nepotrivită. Recapitulez: muzica pop nu e art pour art, şi nu ţine neapărat să cultive simţul melomanului, care, din partea lui, o cumpără nu pentru că ar fi elevată, ci pentru că serveşte unor necesităţi de divertisment, relaxare…
Altfel, Eurovisionul e un concurs pentru muzică pop şi dacă dorim să nu ne facem de râs, să mergem atunci la Festivalul de la San-Remo, sau să trimitem la Eurovision cântăreţi de operă (paradox: şi cântăreţii de operă vor trebui să interpreteze melodii străine într-o franceză, italiană, germană „execrabilă” – sunt regulile genului!).
Celălalt argument este unul economic, uşor forţat şi el – “din moment ce tara noastra este dispusa sa cheltuiasca sume enorme pentru a se prezenta in mai, la Belgrad, Serbia, cred ca artistii ar fi trebuit sa acorde mai multa importanta concursului, avind in vedere faptul ca au avut destul timp, 7 luni, de a lucra atit la piesa, cit si asupra unui show”.
De fapt, sumele enorme pe care le plătim pentru a asigura prezenţa Moldovei la Eurovision vin…tot de la artiştii din zona pop, care plătesc sub forma unor impozite, taxe, impresariat, reviste şi creştere a tirajelor, audienţă TV, popularitate politică în perioada electorală şi statul este obligat moral să le creeze condiţii pentru o participare normală la Eurovision.
corect.
Muzica pop e muzica pop ,iar eurovizionul este doar un concurs de muzica pop.
Ne vor face de rusine doar daca vor uita cuvintele…
pai, nici nu prea au ce uita: tra-lala si cam atat…
Bine, dar pentru noi, patritii moldoveni, lipsa muzicii pop de calitate este o tragedie. In jurul caror succese se va mai forma natiunea moldoveneasca? Prin care sms-uri se vor consolida oamenii acestui pamant si-si vor linisti odata si odata sentimentele mancurto-boieresti?
imi amintesc ca, la momentul cand Boonica batea doba, sau Gordienco ingana ceva de loca-loca toata floarea cea vestita a gandirii muzicale moldovenesti tacea malc… atunci tara da bani pentru eurovision fara remuscari si muzica pop era genul autohton cel mai performant
Nu m-ai convins.
1. Cred ca “muzica pop nu se poate dispensa de serviciile secrete sau de masă ale literaturii” (http://agenda.liternet.ro/articol/5450/Marius-Chivu/De-la-muzica-la-literatura-si-inapoi.html)
2. “Barzii” pot utiliza limba mamei pentru asi impartasi emotiile efervescente.
Multa bafta!
vitalic, m-a contrariat urmatoarea sintagma: “normalitate creativa”. Probabil ca ai vrut sa spui altceva, caci cum putem sustine ca starea de normalitate este creativa? A fi creativ nu presupune, din contra, o depasire a starii de normalitate? Ce poti sa mai creezi cand totul este deja “in ordine”? “Normalitate creativa” este, mi se pare, o contradictie in termeni. Dar, asa cum ziceam, poate ca avea in vedere altceva…
Andrei P:
1)Chivu are in vedere un anumit tip de muzica pop, aia care experimenteaza, care sondeaza, care ia atitudine… e undergorund-ul non-comercial, care poate fi definit si prin intermediul criteriului Atitudine…
muzica pop de genul manele sau etno-manele sau etno, disco-manele nu-si propune sa ia o atitudine ci sa fuga de atitudine, sa ramana la nivelul unor sentimente brute, difuze… acest al doilea tip de pop este muzica care se vinde si care trebuie vanduta… si e facuta pentru a fi vanduta…scopul ei primordial este cel comercial, s-ar putea sa existe coincidente fericite de texte/melodie dar ele sunt exceptia nu regula…
in pop-ul noncomercial, de tipul rock-ului, textul si melodia sunt construite minutios pentru a naste efecte muzicale sinergetice…
2) sigur, dar impartaseala lor lingvistica (ma refer la majoritatea “barzilor” pop) se reduce la 2-3 seturi de interjectii gen a-a-a-a, tra-la-a-a-a, o-o-o-o…
anonim: utilizez “normalitatea creativa” nu in sensul ei ontologic/metafizic (ask Lupusor Al. pentru detalii) , ci in sensul juridic functional. altfel spus, normalitatea creativa nu este o cauza prima sau un principiu transcedental, ci o notiune descriptiva cu functia precisa de a descrie starea unui sistem…
sistemul se numeste camp artistic, sfera artistica, autonomie a creatiei iar normalitatea creativa ar trebui sa insemne ca acest sistem/camp nu se supune altor reguli decat celor care ii sunt proprii si care formeaza liniile sale de forta..mai simplu, actul creator nu depinde de conditionari economice, de directive politice ci se supune unui proces specific numit act de creatie artistica… act strain de ingerinte administrative, cel putin in teorie..astfel e normalitate creativa faptul ca artistii creeaza normal, fara imixtiuni din afara si e anormalitate creativa cand un factor politic, economic sau de cartel le spune artistilor ce sa scrie, cum sa scrie, despre ce sa scrie si despre ce sa taca…
am prins ideea. multumesc. oricum nu cred ca ai ales o expresie fericita. mi se pare simplu: cand spui “normalitate creativa” asta vrea sa spuna ca “normalitatea” este cea care “creaza”. pentru ceea ce spuneai tu poate ca era mai bine sa zici “stare de normalitate in campul artei sau artistic…”. si tot aici precizarile despre care vorbeai mai sus. atat.
Merci pentru raspuns. Numai bine!