lecturi imobiliare I

De la o vreme citesc tot mai des…site-uri imobiliare. Din motive personal-nevoitoide (caut o chirie decentă). E şi asta un fel de carte, una specială, vie, în proces zilnic de scriere, un fel de respiraţie scrisă a cotidianului urban, folclor ad-hoc cu rădăcini în realitatea imediată…Ar trebuie citite sociologic anunţurile imobiliare. S-ar vedea bunăoară motivele căderii libere a ratei natalităţii şi cum un fel de capitalism de tip western cu cow-boy sub forma unor gospodine şi vedete de bucătărie a luat locul acelui socialism în care fiecare putea spera să aibă cândva un spaţiu, fie de 2 m2, de spaţiu intim, personal…
S-ar cere şi o lectură ideologică a problemei locative, dar, personal, tind să cred, că locuinţa e ceva ce ţine de un Dincolo de Ideologie, e un fel de necesitate care ar trebui acordată prin naştere, ca certificatul, buletinul de identitate şi alte însemne ale apartenenţei la o comunitate socială sau politică. O societate ce nu a rezolvat încă în nici un fel problema adăpostului pentru membrii săi, e o aberaţie…
Am putea citi într-o asemenea cheie şi Biblia, sunt sigur că Izgonirea din rai se pretează la o astfel de interpretare – Adam şi Eva sunt alungaţi din sfera datului de la Dumnezeu (societate) a casei. Dumnezeu ar apărea aici ca un prim rentier ce dă în chirie raiul, iar Adam şi Eva nişte chiriaşi au încălcat autoritatea Stăpânului şi pur şi simplu au fost daţi afară…
„Caut băieţi (fete) care lucrează” – nu e, cum ar părea la prima vedere, o grijă dureroasă pentru PIB-ul ţării, nici o politică publică stihiinică, venind de jos, care ar viza sporirea bogăţiei colective sau ar regla şomajul. Într-un limbaj mai direct: ofer spaţiu de locuit unor indivizi care nu s-ar prea folosi de el prea mult, ar fi ocupaţi pe durata zilei întregi şi s-ar folosi de ele exclusiv ca spaţiu de dormit. În fapt, nu se vinde intimitate, nici spaţii autonome, ci bucăţi de „zone publice” reglate şi strict cenzurate. Să plăteşti, dar să nu te prea văd pe aici – o descifrare oarecum tristă, dar mult prea adevărată.
„Închiriez apartamente pe ore, zile, zile” – un fel de prostituţie clandestină, dar tolerată. Chiar dacă opiniile scandaloase ale unor străini nu ar transpira în public (cum a fost cazul turculeţilor de la Tempo), amploarea fenomenului ar fi uşor de măsurat după numărul de anunţuri de acest gen care apar pe hârtie, în stradă, sub formă de afişe, anunţuri la TV Market etc… Sunt câteva sute, dacă nu chiar mii de asemenea puncte închiriabile de reproducere în oraş fiecare din ele adăpostind poveşti de umilire/plăcere zilnică a tot atâtea femei/fete/bărbaţi. În fapt, nişte creuzete ale „eficienţei” politicilor sociale…
„Caut persoane serioase” – două lecturi sunt posibile. Prima: seriozitatea e o noţiune financiară par excelence şi se măsoară prin capacitatea chiriaşului de a plăti bine, mult, la timp. E cazul cel mai fericit. A doua lectură e una plebeie: seriozitatea ţine de îndurabilitatea, răbdarea şi disponibilitatea afectivă a chiriaşului, ce va fi obligat să îndure capriciile Stăpânului, să nu avanseze pretenţii prea mari şi să fie conştient că oricând poate să fie dat afară fără multe explicaţii…