Pentru cine nu a înţeles încă, publicitatea este o Cultură Globală, cu toate actele în regulă. Ne-ar plăcea să credem că fenomenul publicitar ar fi unul marginal, o strategie economică construită cu scopul de a vinde un produs şi de a-l plasa mai bine în şirul de mărfuri asemănătoare… But, publicitatea a depăşit demult această barieră socio-culturală.
Citat din Bernard Cathelat „Publicite et societe”, Paris, Payot, 1992: „Publicitatea este o fabrică de stiluri de viaţă şi de valori sociale noi. Publicitarii au devenit pedagogi sociali şi animatori din plin ai vieţii culturale.” (p.17). Tot acolo: „Într-o lume în care tensiunile politice sunt extreme, unde catastrofele de tot felul se succed cu repeziciune şi unde mass-media de toate orientările scoate în faţă, zilnic şi constant, nenorocirile lumii, doar publicitatea constituie un pământ binecuvântat al păcii şi liniştii. Ea prezintă personaje fericite, sănătoase, într-un paradis al consumului care nu cunoaşte crize economice, şomaj, scădere a puterii de cumpărare şi unde toate visele sunt permise şi posibile, chiar cel al tinereţii fără bătrâneţe.” (p.14).
În lumea dezvrăjită, fără Dumnezeu şi fără paradisul promis al Acestuia, publicitatea, deşi nu-l poate reabilita pe Dumnezeu, nici nu-l poate învia după de Nietzsche l-a omorât, recuperează însă, din neantul scientist promisiunea seducătoare a Raiului originar. Prin aceasta, publicitatea devine un fapt social şi cultural, capabil de a impune ethosuri şi etici, stiluri şi modele de viaţă comunităţilor şi grupurilor sociale.
Publicitatea nu plasează pe piaţă doar mărfuri, ci poziţionează sentimente, afecte, dorinţe, speranţe, triază sentimente şi stări de spirit, aranjează, conform unor grile bine simpliste, oameni, grupuri sociale şi biologice, obiceiuri, cutume, tradiţii, culturi şi chiar civilizaţii. Deranjează mai ales caracterul sărac şi discriminatoriu al culturii-publicitate: Ex definito, publicitatea este un cult al optimismului, al fericirii, al veseliei perpetue, al tinereţii, al sănătăţii, al frumuseţii. Astfel sunt filtrate neliniştea, tristeţea, melancolia, dragostea-pasiune, deznădejdea, iertarea, angoasa, plânsul, bocetul, urletul (un articol fain din “The Chronicle of Higher Education” via Alex). Pentru că nu sunt un target group comod, activ şi cooperant, au fost excluşi din sfera culturală şi spiritual-publicitară bătrânii şi bătrâneţea (în locul bătrânului-înţelept, a bătrâneţii ca pisc al minţii şi înţelepciunii umane, ni se serveşte un soi de bătrâneţe azil al tuturor neputinţelor, al nebuniei, capriciului, imbecilităţii). E criminal, în cultura publicitară să te îmbolnăveşti şi de o gripă banală, fie de dragul cunoaşterii, imperativul obligă: să fii sănătos!
Omul Ideal propus de cultura-publicitate este unul-adimensional (vezi Abbot, „Flatland”) – o entitate râzândă, sănătoasă şi fericită. De acolo şi eternul cer în albastru de photoshop visat de urmaşii lui Adam… Asistăm, se pare, la o mutaţie antropologică care inversează şi modifică raportul normalitate-anormalitate: Publicitatea impune ca unic criteriu al normalităţii umane veselia, zâmbetul aiurit bun pentru toate situaţiile vieţii, omul perfect sănătos, veşnic tânăr, cu corpul perfet şi dinţii coloraţi în #FFFFFF (simbolul culorii albe în Photoshop).
Pe Dumnezeu nu l-a omorât nimeni! Nu poate creatura să-şi ucidă Creatorul, căci este incapabil de aşa ceva, o visează doar în visele sale dominate de Diavol!