cititori cu nazuri

Azi, la Biblioteca Naţională. Eram 4 oameni cu totul în sala mare şi friguroasă. Un nene cu cravată, sacou şi pantaloni la dungă citeşte tot felul de chestii „corecte”: Basarabia sub ocupaţie, Istoria veridică, patriot, ce mai! Intră şi iese des din sala de lectură de parcă ar fi la gară…Şi trânteşte uşa în acelaşi mod: tocmai îţi ţiue urechile. O dată, de două ori, de zece ori… Profităm (eu and my wife) că tipul e lipsă şi-i scriem un bileţel pe care i-l plasăm discret, pe masă:
Vă rugăm să trântiţi uşa mai tare. Poate sare din ţâţâni. Succes. Un cititor.
Individul se întoarce după ceva vreme, observă hârtia, o citeşte apoi priveşte iscoditor în jur – suntem doar 3 suspecţi, dar nu ne trădăm…
Respiră adânc şi se aşează la masă. După 2-3 minute se scoală şi porneşte spre uşă pe care o deschide larg şi…o închide încet, privind atent mutrele noastre, poate-poate o să ne prindem singuri. Noi nici nu-i acordăm vreo atenţia vizuală, doar îl „ascultăm”. Când se întoarce deschide şi închide uşa încet, o ţină să nu se trântească şi se aşează la locul său…
Abia la sfârşit, când şi-a terminat lectura trânteşte uşa cu putere, să se vadă cine e mai mare…