prefer arta comerciala celei ideologizate

Un interviu cu Milorad Pavic, din revista bulgară „LIK”. Pavic este de fapt printre primele mele lecturi blogizate… Autorul interviului este cam patetic, pe alocuri îi serveşte lui Pavic „turte învechite”, clişee culturale sau economice, locuri comune, dar răspunsurile lui Milorad merită tot respectul.

Milorad Pavic

Prefer arta comercială celei ideologizate

De ce „Dicţionarul hazar”, una dintre cele mai cunoscute cărţi ale Dvs, are două versiuni, care corespund punctelor de vedere ale bărbatului şi femeii?

– Lumea e construită astfel, fiind compusă din energie masculină şi feminină. Aşa e şi cartea mea.

Care este viitorul romanului? A lecturii în general? Se va pierde tradiţia lecturii?

– De fapt, sunt două întrebări distincte. Prima se referă la viitorul romanului. Poezia, încă în tinereţea mea era percepută ca o regină a literaturii. Acum nu e la fel. În secolul XXI cartea a cedat în faţa imaginii şi a artelor audio-vizuale. Ce loc va ocupa, în această configuraţie, romanul, nu putem şti cu certitudine. Şi astăzi el este în modă, mai ales dacă se materializează sub forma unui film sau serial. Despre viitorul cărţii: niciodată nu s-au tipărit şi s-au citit atâtea cărţi ca acum. Chiar dacă majoritatea din ele nu sunt beletristică, ci mai curând pretind că ar fi, acest fapt se datorează nevoilor culturale ale individului modern. Cred că şi tradiţia lecturii va fi păstrată, deşi într-o formă schimbată. De exemplu, anul trecut, în Japonia, au inventat soluţii tehnologice noi, care se referă la aspectul şi funcţionalitatea cărţii. Un singur volum va cuprinde o bibliotecă întreagă; cartea electronică va lua aspectul aparent atât de familiar nouă, va putea fi luată şi în pat şi pentru lectura ei nu va fi nevoite de lampă, felinar sau lumânare, căci noua Carte va avea iluminare proprie. Va putea fi frunzărită pe cale digitală sau ne vom lipsi în genere de asta. Nu vom avea nevoie de nici un monitor, utilaj portabil, şi nici nu vom auzi nici măcar foşnetul hârtiei.

Dar, există atâta frumuseţe în actul de a frunzări hârtia, iar în foşnetul hârtiei – atâta intimitate legată de atingerea Cuvântului. Cel puţin eu voi încerca un dor pentru obiectul material în care este pus Cuvântul. Dar aceasta este viaţa. Credeţi că suntem martorii unui fenomen de renaştere a povestirii?

– Cred că pentru epoca noastră este valabil mai curând un fenomen de renaştere a romanului religios decât o revenire în scenă a povestirii. Naşterea noului roman în Est poartă pecetea romanului meu „Celălalt corp”, care a apărut şi în rusă, iar în Occident, noul roman este reprezentat mai ales de „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown. Mai ştiu că stau să apară şi alte romane senzaţionale de acest tip.

Într-adevăr, acest romane bazate pe mistificaţii religoase sunt în vogă. Care este genul Dvs preferat?

– Am scris zece romane şi şase cărţi cu povestiri. Pe această „producţie” puteţi vedea dacă prefer romanul sau povestirea. Printre provestirile mele figurează şi o nuvelă: „Parabola (povestirea) care a ucis-o pe Emilia Knor). Ea a fost editată aparte, în două limbi…

Vedeţi vreo schimbare în viaţa şi obiceiurile studenţilor din ultimele decenii şi dacă e aşa, în ce direcţie?

– Nu am o experienţă recentă a conctactutlui cu studenţii, pentru că Academia de Ştiinţe şi Arte a Serbiei nu are o comunicaţie prea intensă cu ei. Asta însă nu înseamnă că nu urmăresc dezvoltarea lumii studenţeşti. După mine, tinerii de astăzi se orientează către un mod de comunicare audio-vizuală şi prin imagini. Şi e normal să fie aşa, deoarece programele de televiziune le oferă asemenea cunoştinţe pe care manualul tradiţional nu le conţine. Asta desigur, nu înseamnă că sunt împotriva manualelor clasice, de fapt însumi am scris despre dezvoltarea culturii şi scrierii sârbe în perioada dintre sec. XVII şi sfârşitul sec. XIX.

Există ceva care ar uni oamenii, născuţi în Balcani, aşa cum în ultimii ani suntem definiţi?

– Există. MITUL.

Creat de noi sau de alţii, asta este întrebarea. De fapt, prin ce ne deosebim de alte popoare?

– Pot doar să vă amintesc ce spune, în unul din romanele mele, o femeie italiană despre sârbi: foarte talentaţi şi foarte proşti.

Poate mai curând cu un sentiment puternic al identităţii, care s-a întărit şi mai mult în ultimii ani odată cu apariţia unei noi filozofii a lumii? Care este părerea Dvs despre globalism? Dacă privim doar o parte a influenţei acestei noi filozofii asupra politicului, după mine, prima jertfă a globalizării este limba; ea se asfixiază sub povara eufemismelor politice, de exemplu: pace impusă, înger milostiv=război, operaţie umană = bombardament , logistica = servilitate, bombe inteligente etc. Limba a fost compromisă de politicieni. Este posibil oare ca limba să-şi reîntoarcă curăţenia?

– Limba nu a deservit şi nu deserveşte arta şi curăţenia, în primul rând ea deserveşte viaţa, ceea ce înseamnă că deserveşte şi partea brutală, murdară, impură a vieţii. Aşa a fost întotdeauna şi nu putem schimba prea multe.

Omul, va însemna oare vreodată ceva mai mult decât bani?

– Banii, ca expresie a situaţiei economice dintr-o regiune dată au jucat întotdeauna un rol important şi, după mine, aşa va fi şi în continuare. Totuşi, omul trăieşte şi cu alte lucruri, în primul rând dragostea, apoi arta. Astăzi, ca odinioară, ca totdeauna.

Vor reuşi, oare europenii să ferească arta şi literatura de răul comercializării?

– Arta a fost dependentă de capital pe durata întregii existenţe umane. Mecenaţii, aţi auzit de ei? Arta a fost dintotdeauna comercializată. Şi aici am un gând pentru sfârşitul dialogului nostru: e mai bine arta să fie comercială decât ideologizată.