Bloggeri vs. scriitori

Bloggeri vs. scriitori
Tezele din iulie
1.Vorbind despre bloggeri în general – vorbeşti despre nimeni.
2.La fel, celui care vorbeşte despre scriitori şi literatură în general, să i se aplice prevederile art. 1.
3.Bloggerii nu contează. Sunt importante doar blogurile lor.
4.Blogurile sunt de câteva tipuri: generale, personale şi tematice.
5.Blogurile generale sunt cele fără o temă aparte, ele abordând teme din orizontul autorului lor. 6.Pe cerul lor vom găsi doar stelele pe care le vede autorul lor. Se vorbeşte despre tehnică, femei, sex, politicieni, cocaină, automobile, ţigări, bârfe, cafea, GSM, Harry Potter, climă, prezervative, câini, şoareci, cactuşi, pescuit – din perspectiva lui: „Se întâmplă în lume…”
7.Blogurile personale se aseamănă în multe privinţe cu cele generale, dar aici, egocentrismul autorului este mai pronunţat. Se vorbeşte poate despre aceleaşi lucruri, plus baie, apă caldă, coş de gunoi, am, n-am, vreau – din perspectiva lui „Eu văd că se întâmplă în lume…” Uneori, blogurile personale pot da naştere unor scriituri bune.
8.În fine, blogurile tematice sunt unicele care interesează mediul literar, întrucât, spre deosebire de primele două categorii, presupun aptitudini şi cunoştinţe speciale, tehnici profesioniste: abilităţi de sortare şi interpretare a informaţiei, capacităţi analitice, urmărirea noutăţilor din domeniu, interes sistematic pentru zona investigată etc. Într-un cuvânt, blogurile tematice merită luate în calcul în relaţia bloguri vs. literatură (încă utilizăm acest termen nediferenţiat, căruia îi vom explica mai jos semnificaţiile particulare).
9.Literatura, la rândul ei, nu este un bloc monolit aşa cum ne-au învăţat la şcoală sau la universitate. Procesul literar este unul cu multe straturi, fiecare cu ţelul, tehnicile şi cititorii lui.
10.Dacă scopul cărţii poartă numele piaţă, cititorii – consumatori, iar cartea – produs, atunci vorbim de literatură comercială, fie că se cheamă Paulo Coelho, Daria Donţova sau un autor anonim din kolhozurile colecţiei Arlequin.
11.Dacă scopul cărţii se cheamă transmitere a unei tehnologii, a unei TECHNE, adică arta (în sensul ei larg) de a face ceva, atunci literatura se cheamă ştiinţifică fie că e vorba de ştiinţa oratorică, de cea a creşterii vitelor sau fizică cuantică.
12.Dacă cartea se construieşte în jurul scopului de a construi o identitate, de a oferi nişte modele, de a pune întrebări (Atenţie: doar primele două tipuri de literatură oferă răspunsuri, literatura mare formulează întrebări şi atât!), de a apăra obrazul de palma colectivului sau din contra de a pălmui colectivul în numele individului umilit, de a ieşi deasupra –ismelor de tot soiul, de a construi un ţarc al libertăţii umane, inviolabil şi impenetrabil, de a rezista în faţa tradiţiilor, obiceiurilor sau năravurilor sociale, în fine, de a striga „Eu!” atunci când ceilalţi zic „Noi!”, atunci este vorba de literatură înaltă, mare, adevărată, fie că e scrisă meşteşugit, cu metafore şi epitete, fie că e făcută din topor, mai mult cu pasiune decât cu măiestrie.
13.Pentru literatura adevărată contează în primul rând blogurile tematice, şi nu toate, ci doar cele cu tematică literară sau din domenii înrudite precum: sociologia, arta, filologia, fotografia, arhitectura, filozofia, psihologia. Ele reprezintă universuri artistice bine structurate ale unor indivizi care gândesc în mod sistematic procesul literar, care posedă, sau îşi creează, în procesul bloggingului (activitatea de a întreţine blogul) instrumente analitice, o acuitate a simţului critic, un ochi bun şi un sentiment pe care Thibaudet îl numeşte gust…
14.Lamentările precum că blogul ucide literatura sunt false. Blogurile tematice pot doar ajuta literatura, o pot discuta, îmbogăţi sau curăţi de elemente false…Addenda: e adevărat că blogurile ar putea „ucide” pe unii scriitori sau o parte din literatură, cea care ca si chefirul este destinată consumării rapide…
15.Caligramele lui Apollinaire nu au ucis poezia. La fel desenele, animaţiile, emoticoanele, hiperlegăturile, clipurile video sau audio nu sunt ameninţare pentru artă. Sunt o punte spre sferele ei cele mai înalte. Pentru cei care ştiu să ajungă la ele.
16.Mitul democratizării literaturii în general este doar un mit. Asistăm la o creştere a ponderii literaturii comerciale, o parte din literatură, un fel de strat de jos al procesului literar. Rândul capodoperelor nu se îngroaşă în acelaşi ritm.
17.Unica democratizare care s-a produs este la nivel de intenţii, de mijloace. Astăzi, orice om socializat şi culturalizat puţin are, teoretic, mijloacele tehnice posibile pentru a deveni un Oliviero Toscani, un Alain Resnais, un Pablo Picasso sau un Lev Tolstoi. Addenda: Democratizarea despre care este vorba are în vedere accesibilitatea instrumentelor, nu a scopurilor, care au rămas la fel de ascunse şi dificil de atins precum erau la început.
18.Arta a rămas acelaşi lucru (este treaba artiştilor să stabilească ce fel de lucru este „acelaşi lucru”), la fel de grea este obţinerea unei performanţe literare. Avem însă mai mulţi pretendenţi.
19.S-a modificat suportul: opera lui Descartes nu mai trebuie să circule decenii, iat-o, în următoarea secundă, ca şi acest mesaj sau oricare altul, va veni spre voi. Am câştigat timp. Atât cititorii cât şi scriitorii. Este treaba noastră ce facem cu el.
20.Timpul este marele câştig al noilor tehnologii, al bloggingului şi al scriitorilor de pe web.
literatura înaltă nu este un idol. Este un ideal. Altfel zis, nu trebuie să i ne închinăm sau să-i aducem jertfe inutile, ci pur şi simplu să ne străduim să atingem idealul, să-l dăm în ţărână şi să căutăm un altul – eterna dialectică a spiritului uman. Idolul este nemişcare, idealul este viaţă, mobilitate…
21.Un scriitor poate face un blog, limbajul HTML suportă orice.
22.La fel, un blogger poate scrie o carte oarecare – hârtia suportă şi ea orice.
23.Un scriitor bun poate să facă un blog rău, dar asta nu contează. Uneori, căutând eternitatea este greu să surprinzi cotidianul. Cum a răspuns un papă din secolul XIX unui sfetnic care-l grăbea să facă reforme pentru că a doua zi va fi târziu. Răspunsul papei: Ce mă iei tu cu mâine, cu ieri, Biserica respiră în ritmul secolelor….
24.Un scriitor bun poate să scrie un blog bun, din toate categoriile. Punct. E talentul unui om.
25.Dacă un blogger bun poate să facă o carte bună, literatura are doar de câştig. Văicărelile sunt ale celora care nu ştiu să scrie. Dar:
26.Cel mai important – nu contează cine scrie, contează ce scrie.
27.Un blog este ca o carte. Există pe lumea asta cărţi deschise. Tuturor. Este momentul când autorul comunică cu toată lumea. Blogul îi va oferi posibilitatea unei scrieri colective. Blogul are o existenţă de tip simbioză cu cartea, este scrierea colectivă a cărţii, folclor virtual.
28.Există şi cărţi închise, atunci blogul nu-i ajută cu nimic scriitorului…căci jurnalul electronic are o existenţă autonomă faţă de carte.

Va urma…