O intenţie care dorea să importe în Moldova fenomenul bookcrossing a răposat…chiar înainte de a se naşte. Apelurile pe forumuri nu au prea avut efect, în parte, pentru că mulţi practică chestia asta fără pompă şi fără oficializare sau instituţionalizare.
Schimburile de cărţi între de amici, cunoscuţi, prieteni sau colegi de grupă funcţionează foarte bine, reuşind să acopere mai mulţi vectori: o difuzare omogenă a manualelor de stiudu, o distribuţie a beletristicii în funcţie de interese; în acelaşi timp alte două constante – lipsa cronică de literatură în limba română abundenţa de literatură în limbă rusă sunt aduse la un stadiu tolerant.
„Fetusul” bookcrossing a murit, cred eu, din câteva motive:
– configuraţia specifică a pieţei de cărţi din Moldova. Decalajul extraordinar de preţuri dintre literatura în limba română şi literatura în limba rusă se exprimă nu doar în numărul de exemplare, ci şi în preţul acestora. Astfel, dacă un exemplar din „Micul Prinţ” costă, în ediţie română 30-40 lei, în rusă costă 25 lei, dacă scrierile complete ale lui Hegel costă, în rusă 100 lei, în ,imba romănă doar „Fenomenologia spiritului” face 120 lei, restul nici nu pot fi găsite. Cartea ce costă scump şi pe deasupra poate fi găsită cu greu, nu poate fi schimbată la fel de uşor precum cele care sunt mai ieftine, de genul colecţiei Arlequin. Putem doar să deplângem inexistenţa, în spaţiul moldovenesc, a unei politici editoriale de genul Livre de Poche: cărţi bune pe hîrtie de calitate inferioară, dar la un preţ accesibil… Un cunoscut mi-a zis: cum să-ţi dau eu „Piasnista” Elfriedei Jelinek dacă am dat pe ea 140 lei (aproximativ 10 USD)?
– o atitudine specifică de proprietate asupra cărţii, o percepţie aş zice eu puţin fortuită a fenomenului „carte”. Nu sunt de părerea că cartea trebuie să fie doar un produs, la fel ca multe altele, nici un bun care să aibă doar o valoare exprimată în bani. Banul e doar una din valorile cărţii, în sensul că e o valoare într-un sistem de echivalare (cel economic). În afara lui, însă, există şi sistemul intelectual (să-i zicem aşa) care măsoară altfel valoarea cărţilor. În concluzie, cartea e spirit care trebuie să zburde, să zboare, chiar dacă asta ne costă un efort suplimentar (inclusiv unul financiar).
– un sentiment de neîncredere faţă de faptul de a împărţi cărţi unor oameni necunoscuţi, pe care-i vezi şi pe care probabil n-o să-i mai vezi niciodată. Şi dacă mi-o scrie, dacă mi-o distruge – e gândul care frânează dorinţa de a împărtăşi cărţile.
– impactul relativ mic al blogurilor şi comunităţilor virtuale de tip forum, chat sau e-groups. Majoritatea membrilor forumului moldova.net bunăoară sunt tineri basarabeni ce-şi fac studiile în străinătate; pe de altă parte, o bună parte din blogosfera moldovenească are alte interese – sunt tineri programatori, care lecturează e-book, atunci când au nevoie, sau găsesc soluţii tehnice din alte surse.
Schimburile de cărţi între de amici, cunoscuţi, prieteni sau colegi de grupă funcţionează foarte bine, reuşind să acopere mai mulţi vectori: o difuzare omogenă a manualelor de stiudu, o distribuţie a beletristicii în funcţie de interese; în acelaşi timp alte două constante – lipsa cronică de literatură în limba română abundenţa de literatură în limbă rusă sunt aduse la un stadiu tolerant.
„Fetusul” bookcrossing a murit, cred eu, din câteva motive:
– configuraţia specifică a pieţei de cărţi din Moldova. Decalajul extraordinar de preţuri dintre literatura în limba română şi literatura în limba rusă se exprimă nu doar în numărul de exemplare, ci şi în preţul acestora. Astfel, dacă un exemplar din „Micul Prinţ” costă, în ediţie română 30-40 lei, în rusă costă 25 lei, dacă scrierile complete ale lui Hegel costă, în rusă 100 lei, în ,imba romănă doar „Fenomenologia spiritului” face 120 lei, restul nici nu pot fi găsite. Cartea ce costă scump şi pe deasupra poate fi găsită cu greu, nu poate fi schimbată la fel de uşor precum cele care sunt mai ieftine, de genul colecţiei Arlequin. Putem doar să deplângem inexistenţa, în spaţiul moldovenesc, a unei politici editoriale de genul Livre de Poche: cărţi bune pe hîrtie de calitate inferioară, dar la un preţ accesibil… Un cunoscut mi-a zis: cum să-ţi dau eu „Piasnista” Elfriedei Jelinek dacă am dat pe ea 140 lei (aproximativ 10 USD)?
– o atitudine specifică de proprietate asupra cărţii, o percepţie aş zice eu puţin fortuită a fenomenului „carte”. Nu sunt de părerea că cartea trebuie să fie doar un produs, la fel ca multe altele, nici un bun care să aibă doar o valoare exprimată în bani. Banul e doar una din valorile cărţii, în sensul că e o valoare într-un sistem de echivalare (cel economic). În afara lui, însă, există şi sistemul intelectual (să-i zicem aşa) care măsoară altfel valoarea cărţilor. În concluzie, cartea e spirit care trebuie să zburde, să zboare, chiar dacă asta ne costă un efort suplimentar (inclusiv unul financiar).
– un sentiment de neîncredere faţă de faptul de a împărţi cărţi unor oameni necunoscuţi, pe care-i vezi şi pe care probabil n-o să-i mai vezi niciodată. Şi dacă mi-o scrie, dacă mi-o distruge – e gândul care frânează dorinţa de a împărtăşi cărţile.
– impactul relativ mic al blogurilor şi comunităţilor virtuale de tip forum, chat sau e-groups. Majoritatea membrilor forumului moldova.net bunăoară sunt tineri basarabeni ce-şi fac studiile în străinătate; pe de altă parte, o bună parte din blogosfera moldovenească are alte interese – sunt tineri programatori, care lecturează e-book, atunci când au nevoie, sau găsesc soluţii tehnice din alte surse.
Uhm, in Bucuresti este un fel de bookcrossing, doar ca nu inregistram cartile pe site. O data pe luna dam sfoara-n bloguri, stabilim un loc de intalnire si ne strangem sa schimbam carti intre noi. Au fost deja 3 editii, lumea e destul de entuziasmata, cred ca o sa tina 🙂
Hai in Bucuresti and bookcross us 🙂
prima noastra incercare a esuat, poate data viitoare iese ceva…