„În veacul al XIX-lea, geniul nu doar că a supravieţuit, ci chiar a înflorit, pentru că opinia publică era mai puternică decât orice Ţar, şi pentru că, pe de altă parte, cititorul bun (eng. The good reader) refuza să fie controlat de ideile utilitare ale criticilor progresivi. (1) Acum, când opinia publică rusă este complet strivită de Puterea politică (se are în vedere perioada sovietică) cititorul buni există poate undeva în Tomsk sau Atomsk, dar vocea lui nu se face auzită, dieta sa literară este strict supravegheată, iar el însuşi este rupt de confraţii săi din ţară şi din afara ei. precum scriitorii geniali rup barierele naţionale şi acced la familia universală a creatorilor, cititorul bun transcende şi el graniţele spaţiale sau temporale. El, cititorul bun, a salvat artistul iar şi iar de sub ghearele rapace ale ţarilor, dictatorilor, preoţilor, puritanilor, filistinilor, moraliştilor politici, poliţiştilor, poştaşilor şi formaliştilor. Să spunem mai mult despre acest admirabil cititor. El nu aparţine unei naţiuni sau clase definite (2). Nici un director de conştiinţe sau club de carte nu poate pune stăpânire pe sufletul său. Modul său de a lectura o carte de ficţiune nu este guvernat de acele emoţii juvenile care-l fac pe cititorul mediocru să se identifice cu un erou sau altul şi să „sară peste descrieri”. Cititorul bun, admirabil, nu se identifică cu femeia sau bărbatul din carte, ci cu mintea care a conceput şi construit această carte. Cititorula dmirabil nu va căuta informaţie despre Rusia într-o povestire rusă, pentru că ştie ca Rusia lui Tolstoi sau Cehov nu este media aritmetică a istoriei ruse, ci o lume specifică imaginată şi creată de un geniu individual. Cititorul admirabil nu este interesat de idei generale: îl preocupă particularităţile şi viziunile individuale. Îi plac romanele nu pentru că asta l-ar ajuta să comunice mai mult să socializeze sau să comunice (pentru a utiliza clişeele „progresiste” în vogă); din contra, citeşte romane pentru că soarbe fiecare detaliu al textului, savurează din savoarea construită de autor, se luminează interior cu luminile magice create de meşterul făurar, magicianul, artistul.
În fapt, dintre caracterele create de artiştii celebri, cel mai mare, mai bun este Cititorul său.”
din Vladimir Nabokov, Russian Writers, Censors, and Readers în „Lectures on Russian Literature”, New York, 1981
Note (Vitalie Sprânceană)
(1) Unuia din ei, Dmitrii Pisarev i se atribuie cea mai cunoscută lozincă a nihilismului estetic rus : “Cizmele mai presus decât Shakespeare”.
(2) A se vedea excelenta carte a lui Pascale Casanova, « Republica mondială a literelor », Curtea Veche, 2007, 456 p.
1 thought on “despre cititorul bun si canibalii estetici”