Evul Mediu 2.0 sau Noaptea Sfantului Bartolomeu in varianta moldoveneasca

A curs sânge. Mult. Și cam aiurea. A fost violență – oarbă, brută, animalică, iresponsabilă, inumană, umilitoare. A fost indiferență – medici, procurori, judecători, avocați. A existat și complicitate – pe întreaga așa-zisă verticală a Puterii. Puțină milă, și mai puțină compasiune. Tratament hidos, amenințări, bătaie dezlănțuită, agresivitate, apoi cinism, lașitate. Abolire a socialului pentru o vreme…Un nou Ev Mediu, întâmplat în Moldova la 7 aprilie…

A se citi neapărat raportul  “Sub acoperirea impunităţii” întocmit de Clarisa Bencomo, elaborat și publicat în cadrul proiectului „Consolidarea societăţii civile în Moldova”, implementat de către Fundaţia Soros – Moldova cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internaţională – SIDA, cam tăcut de presa autohtonă preocupată mai ales să dezghioace găluștele rămase nemâcate după ultimul summit CSI.

E o lectură amară, pe alocuri grețoasă – ești uimit cât de rapid sunt arse etapele de la omul social la maimuța din peșteră.  A fost nevoie de milioane de ani ca fiara să devină om și doar 48 ore pentru ca omul să devină fiară.

Citez din prefața semnată de Victor Munteanu, Director al Programului de Drept, Fundaţia Soros – Moldova: ” Moldova a reușit să creeze o Academie de Politie bine dotată și echipată, Universităţi cu facultăţi de Drept, să reconstruiască clădirea superbă a Curţii Supreme de Justiţie și a Ministerului Afacerilor Interne. Am ajuns să ne lăudăm cu legi ajustate la cele mai avansate standarde în domeniul drepturilor omului. Cu toate acestea am ajuns să facem un pas imens înapoi! Au fost de ajuns câteva sute de poliţiști mascaţi sau îmbrăcaţi în civil care să ne arate clar unde suntem cu „procesul echitabil” și cu protecţia drepturilor omului în Republica Moldova. Un sentiment profund de rușine, indignare și dezamăgire îi apasă azi pe toţi oamenii de bună credinţă din Republica Moldova. Nimeni nu vrea să creadă că atrocităţi de asemenea dimensiuni au putut avea loc aici, unde oamenii sunt toleranţi, sufletiști, muncitori și foarte ospitalieri.”

Apoi, cât de lejer toată construcția instituțională a pretinsei societăți Republica Moldova  a ajuns să depindă de un singur om. Despre subordonare (slugărnicie, dependență, contopire chiar a dominației instituționale cu cea personală), zice, cum a observat un jurist la lansare, faptul că mașinăria s-a oprit la ordinul Cuiva (președintele de atunci al țării, Vladimir Voronin) fără a exista o competență legală a acestuia (doar parlamentul, prin lege, are dreptul să amnisitieze) și vre-un ordin pe hârtie…

Apoi, hârtiile au consemnat doar presupusa vina a anchetaților, nu și mijloacele utilizate de oamenii (fărăde)legii…

Apoi, ”bunăvoința” creștină a unei bine părți a populației moldovenești care a zis: ”Bine le-au făcut!”

Apoi tăcerea aproape lașă a altei părți, însoțită uneori de colaborare tacită (mai ales au aplaudat cu osârdie străduințele poliției rectorii universităților moldovenești, asta când 70-80 la sută din cei arestați și schingiuiți erau studenți).

Rețeta e simplă, se prepară rapid și e suspect de replicabilă:

– într-un număr de cazuri ofiţerii de poliţie în haine civile au reţinut manifestanţi suspectaţi fără să se identifice ca reprezentând poliţia. (…) procurorii au folosit prevalenţa ofiţerilor mascaţi ca o justificare pentru neîndeplinirea obligaţiei procuraturii de a urmări în mod eficient acuzaţiile de tortură și rele tratamente.

– Multe dintre reţinerile și arestările investigate de Grupul de criză par să fi fost arbitrare, fie pentru că acestea nu sunt bazate pe o suspiciune rezonabilă că persoana a săvârșit o infracţiune, și atunci ele depindeau de aplicarea arbitrară a formulării vagi a contravenţiilor administrative sau, cum demonstrează secţiunile ulterioare, acestea nu au respectat normele procedurale de bază din legislaţia Republicii Moldova; într-un număr de cazuri, reţinerile și arestările ulterioare au fost arbitrare din multiple motive.

– într-un număr de cazuri investigate de Grupul de criză, procurorii au justificat reţinerile

cu formulare-„tip” de acuzaţii și mandate de arest, care par să aibă prea puţină legătură sau chiar nicio legătură cu realitatea cazurilor individuale. În alte cazuri, procurorii au cerut, iar instanţele au fost de acord, să extindă mandate de arest preventiv, fără a oferi argumente de justificare a detenţiei extinse. o serie de oameni intervievaţi de Grupul de criză au descris că au fost reţinuţi cu un număr mare de alte persoane, niciuna din ele nefiind implicată în acte criminale la momentul reţinerii lor.

– Norme administrative vag formulate și aplicate arbitrar.

– Tortura și relele tratamente în comisariatele de poliţie. (…)De fapt, bătăile în comisariatele de poliţie au fost un fapt răspândit și erau parte a unui model mai amplu de tortură și rău tratament, fiind destinate pedepsirii persoanelor pentru opiniile lor politice reale sau percepute și constrângerii la mărturii care să susţină teoria guvernului că demonstraţiile ar fi fost parte dintr-un complot organizat pentru răsturnarea acestuia.

– Refuzul dreptului la asistenţă juridică confidenţială

– Neîndeplinirea obligaţiei de a anunţa membrii familiei

– Examene medicale și asistenţă medicală inadecvate pentru persoanele deţinute în arestul poliţiei

– Condiţii abuzive de detenţie

– Neîndeplinirea obligaţiilor de a documenta, investiga și urmări penal tortura și relele tratamente din partea poliţiei…

Într-un sens suntem vinovați cu toții, e o pată de ”sălbăticie” care nu va putea fi ștearsă ușor.  O comisie care ar cercetă, nepărtinitor, ce s-a întâmplat în aprilie 2009 ar fi soluția cea mai potrivită… Nu ar fi o răzbunare, ci o elucidare a adevărului… Un adevăr de care avem nevoie cu toții.